Șoimul dunărean

Conservarea șoimului dunărean

Specie de răpitor emblematică pustei/stepei, până la începutul secolului XX, șoimul dunărean (Falco cherrug) era prezent în zonele de șes a României cât și în Câmpia de Vest în număr considerabil. Însă mulțumită acțiunilor de otrăvire, vânatului excesiv, colectării ouălor, dispariției arborilor solitari, cât și diminuarea hranei, a rezultat reducerea drastică a efectivului cuibăritor, aproape până la dispariția acestuia din țară.  În general, specia nu își construiește cuib fiind dependentă de cuiburile altor răpitoare, pe care le ocupă.
La începutul anilor 2000 rămăseseră doar trei perechi cuibăritoare în Dobrogea, pe pereți de stâncă, puternic deranjate de turism și alte activități antropice. În scurt timp și aceste perechi au dispărut. În Câmpia de Vest specia suferise, de asemenea, un declin drastic, ne fiind prezent ca cuibăritor în cea de-a doua parte a secolului XX. În cea din urmă zonă, încă de la începutul anilor 2000 până în anii recenți, am inițiat amplasarea cuiburilor artificiale pe copaci, reușind să fixăm în jur de 15  platforme de cuibărit, fabricate din lemn.  În ciuda acestor eforturi, specia nu s-a instalat în aceste cuiburi artificiale.
Deși populația din Ungaria, datorită activităților active de conservare a cunoscut o creștere continuă din anii 1980, lipsa locurilor de cuibărit (adică lipsa arborilor solitari sau pâlcurilor de copaci nederanjați)  nu a permis speciei să pătrundă pe teritoriul României. Primul cuibărit dovedit în Câmpia de Vest a avut loc în anul 2011, când o pereche s-a instalat într-un cuib natural de răpitoare, în județul Timiș.
În anii următori, a urmat o campanie de măsuri de conservare activă, iar cel mai important fapt a fost amplasarea a 80 de cuiburi artificiale din aluminiu (între anii 2013–2014), pe stâlpi de înaltă tensiune, în întreaga zonă a Câmpiei de Vest. De asemenea, un număr semnificativ de stâlpi de medie tensiune (deseori cauza electrocutării șoimilor) au fost izolați, moderând astfel riscul accidentării șoimilor, cel puțin pe plan local. Aceste acțiuni au fost efectuate în colaborare cu partenerii din Ungaria (ei având experiența cea mai bogată în conservarea acestei specii), în cadrul unui proiect finanțat prin programul Life+ al Uniunii Europene (http://sakerlife2.mme.hu/ro). Rezultatele sunt îmbucurătoare: după ce primii șoimi au ocupat noile cuiburi de pe stâlpi, populația cuibăritoare a înregistrat o creștere succesivă în ultimii ani, ajungând la 17 perechi cu cuibărit de succes în 2017.
Odată cu asigurarea locurilor de cuibărit, însă, s-a conturat necesitatea menținerii unor specii pradă a șoimului dunărean, ca popândăul (Spermophilus citellus) și hârciogul (Cricetus cricetus). Din păcate, populațiile acestor specii sunt în continuă scădere pe cea mai mare parte a ariei lor de răspândire. De aceea, începând din 2015, Grupul Milvus este partener în proiectul „Asigurarea surselor de hrană pentru populațiile periclitate de șoim dunărean și acvilă de câmp din Bazinul Carpatic” (LIFE13 NAT/HU/000183), implementat în regiunea panonică de către 13 parteneri din Ungaria și România. Proiectul își propune să oprească declinul populației acestor specii, în România concentrându-se mai ales asupra popândăului, o sursă foarte importantă de hrană pentru șoimul dunărean. Dorește de asemenea să funcționeze ca un proiect demonstrativ în unele acțiuni pentru a pregăti un fundal științific solid pentru o posibilă creștere viitoare a acestor populații, în baza celor mai bune practici aplicate. Printre acțiunile concrete ale proiectului se numără evaluarea stării genetice ale coloniilor de popândău, îmbunătățirea statutului genetic al populațiilor țintă prin introducerea animalelor din alte populații, cât și restaurarea unor habitate degradate de popândău. Pentru documentarea importanței celor două rozătoare ocrotite în baza trofică a șoimului dunărean, efectuăm analiza hranei șoimilor.
Monitorizarea populației de șoim dunărean este una dintre principalele activități regulate realizate de către Grupul Milvus. Pe lângă verificarea cuiburilor, anual efectuăm marcarea puilor cu inele colorate pentru a facilita identificarea lor ulterioară. Mai mult, cu ajutorul colegilor din Ungaria am montat transmițătoare satelitare pe mai mulți șoimi, în ultimii doi ani reușind să marcăm astfel un adult și patru juvenili.