De când ne ocupăm cu educație ecologică?

Am început să vizităm școlile în mijlocul anilor ’90. La început am ținut proiecții despre păsări cu ajutorul unor diapozitive realizate de noi, care, în zilele noastre ar stârni mai degrabă zâmbete. De atunci am îmbunătățit dotarea și susținem orele cu materiale educative diverse.

Ce programe oferim?

  • Ore interactive regulate sau ocazionale (în clasă / în aer liber)
  • Excursii
  • Tabere
  • Întâlniri și formare pentru adulți
  • Evenimente deschise

Fă cunoștință cu educatorul nostru!

Miholcsa Andrea

Miholcsa Andrea se simte în elementul ei, ori de câte ori pășește într-o sală de clasă. Andrea s-a întors la catedră în 2021, după ce și-a îmbogățit cunoștințele de educator la Universitatea din Köln, iar din anul școlar 2023-2024 susține activități de educație ecologică. Este o persoană caldă, care a realizat încă din băncile școlii ce impact poate avea un profesor bun asupra viitorului tinerelor generații. Ea a ales această carieră, fiind inspirată de profesorii ei și și-a propus să transmită dragostea pentru animale și natură tuturor celor cu care intră în contact.

Kecskés Péter

Kecskés Péter a absolvit Facultatea de Ecologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din dorința de a-și aprofunda cunoștințele despre natură, s-a înscris ulterior la Facultatea de Științele Mediului din cadrul Universității Sapientia din Târgu Mureș, iar, în paralel, a urmat și studiile de master, specializându-se în ecologie terestră și acvatică.

Pasiunea sa o reprezintă liliecii, o specie pe care o consideră fascinantă și, adesea, neînțeleasă de majoritatea oamenilor.

Începând cu anul 2019, Péter s-a implicat ca voluntar în cadrul Grupului Milvus. În cei șase ani de activitate, a participat la numeroase programe de monitorizare și a ajutat și la Tabăra de inelare de pe Grindul Chituc. 

Cu toate acestea, s-a remarcat în mod deosebit la activitățile de educație dedicate copiilor. Prietenos și mereu deschis în interacțiunea cu copiii, reușea să le câștige atenția fără effort, iar copiii se adunau în jurul lui, fascinați de poveștile despre frumusețea naturii și diversitatea speciilor care ne înconjoară.

Proiectele noastre

Final 1
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
P7180436
DSC00414
IMG_0200
5 (14)
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
7743_607010185984639_203751813_n
previous arrow
next arrow