În armonie cu natura

Experiența ne arată că putem învăța multe de la partenerii noștri europeni și putem aplica bunele-practici alese de-a lungul Europei. Asta este și scopul proiectului Erasmus+, „Process oriented nature conservation”. În cadrul proiectului implementat de specialiști din cinci țări – printre care și noi – a avut loc o primă întâlnire în Olanda, iar în primăvară a venit rândul nostru să îi găzduim pe partenerii noștri belgieni, olandezi și suedezi. Ultima gazdă a întâlnirilor din acest an a fost Suedia, o țară cu totul specială. Călătoria noastră în Gotland ne-a lăsat impresionați de frumusețile naturale de care se poate bucura această țară nordică, cu ienuperii înalți și pinii care străjuiesc coasta, oferind o priveliște fermecătoare.

Având în vedere că proiectul Erasmus+ vizează, în principal, resălbăticirea (rewilding), partenerii suedezi au prezentat agricultura regenerativă și pășunatul ca fiind o soluție de succes prin care se poate crea un echilibrul dintre natură (biodiversitate) și oameni.

Datorită biodiversității unice existente pe insula Gotland, acesta s-a dovedit a fi locul ideal în care diferitele studii de caz de rewilding prezentate până acum în cadrul proiectului ar putea fi utilizate pentru a menține biodiversitatea în această zonă.

În peisajul nostru european contemporan există o divizare tot mai mare între peisajul natural și cel cultural (acțiuni combinate ale naturii şi ale omului – conform definiției dintr-un raport al Comisiei UNESCO). Alegerile făcute în peisajul cultural au un impact negativ din ce în ce mai mare asupra zonelor cu valoare de conservare a naturii.

Am reușit să concluzionăm în cadrul acestui proiect, că există posibilități de a permite proceselor naturale să revină în peisajul cultural, pentru binele naturii și al oamenilor.

Anul viitor este programată o ultimă întâlnire a partenerilor în Belgia, iar după conferința de încheiere a proiectului va fi publicat și mini-ghidul, care va conține diferitele studii de caz discutate, luând în considerare potențialele obstacole și soluții.

Lăsați un comentariu