La sfârșitul lui 2025 am decis ca Specia Periclitată a Anului 2026 să fie acvila de câmp, o specie despre care, avem încă puține informații. Asta nu înseamnă că această specie a intrat în vizorul nostru abia în acest an.
Totul a început în urmă cu un deceniu, mai exact pe 25 martie 2016, când colegii noștri au găsit în județul Arad un cuib relativ mare, amplasat într-un salcâm și ocupat de o pereche de acvile de câmp. A fost un moment istoric: era primul cuib identificat în România după 45 de ani în care nu mai fusese cunoscută cuibărirea acestei specii.
În luna iulie a aceluiași an am marcat un alt moment istoric. Primii doi pui de acvilă de câmp din Câmpia Aradului au fost inelați, iar unuia dintre ei i-a fost montat și un transmițător. Acest pui a primit numele Bandi, în memoria regretatului ornitolog Libus András, originar din Pecica, care a avut un rol important în inventarierea și monitorizarea avifaunei din Lunca Mureșului.
Așa a început povestea lui Bandi și, totodată, am început să avem pentru prima dată informații despre deplasările unei acvile de câmp născute în România.

În primele luni, Bandi s-a deplasat în mare parte în Ungaria, pentru ca mai apoi să traverseze Munții Apuseni și să revină în județul Arad prin sudul Banatului și Voivodina, în Serbia. A urmat o altă expediție în Ungaria, după care o călătorie mai lungă spre Dunăre, până în colțul nord-estic al Croației.
Au urmat alte și alte aventuri, iar până în decembrie 2025, Bandi a parcurs peste 107.000 km și a ajuns în șapte țări: România, Ungaria, Serbia, Moldova, Ucraina, Slovacia și Croația.
În decembrie 2025, însă, transmițătorul lui Bandi a încetat să mai transmită date. Nu știm ce s-a întâmplat, este posibil ca transmițătorul să nu mai funcționeze, iar lipsa semnalului nu înseamnă neapărat că lui Bandi i s-a întâmplat ceva.
Chiar dacă astăzi nu mai primim semnale de la Bandi, datele adunate de-a lungul anilor ne-au oferit o imagine extraordinară asupra vieții sale. Cu ajutorul transmițătorului său am aflat multe despre traseele parcurse de Bandi, habitatele importante pentru această specie, distanțele pe care le parcurge, dar și despre locurile în care se odihnește sau se hrănește. Datele ne-au oferit o perspectivă fără precedent asupra modului în care o acvilă de câmp își folosește teritoriul și asupra deplasărilor sale de-a lungul anului.
Iar una dintre cele mai importante informații a venit în 2020: Bandi a început să cuiibărească la doar 15 km de locul în care a văzut lumina zilei.
Povestea lui Bandi ne-a arătat cât de multe putem afla despre o specie urmărind parcursul unui singur individ. Dar, mai ales, ne-a arătat cât de important este să înțelegem și să protejăm locurile de care aceste păsări depind.
De aceea, în luna noiembrie planificăm să plantăm arbori care, în timp, vor putea deveni locuri potrivite pentru cuibăritul acvilelor de câmp și vor contribui la crearea unor noi habitate favorabile acestei specii.
Alătură-te și tu acestui demers și ajută-ne să protejăm această specie periclitată.












În anul 2010 Asociația „Grupul Milvusˮ a început montarea primelor cuiburi artificiale pentru minuniță (Aegolius funereus) în M-ții Călimani. În cursul ultimilor ani am continuat această activitate amplasând alte zeci de cuiburi și în alte zone: M-ții Gurghiului, Depresiunea Giurgeului și M-ții Ciucului.
Scorburile artificiale sunt controlate cu regularitate în fiecare an pentru a afla rata de ocupare și succesul de cuibărit.