Eveniment: după 45 de ani, primul cuib de acvilă de câmp în România, observat de Grupul Milvus!

IMG_3786

Ultima oară, în România, ornitologii au găsit un cuib de acvilă de câmp (Aquila heliaca)  pe Dealul Cocoș, pe raza localității Poșta, din județul Tulcea. Astfel, identificarea din acest an a unui cuib al speciei este de o mare importanță pentru cei preocupați în general de conservarea naturii și în special pentru cei interesați de ornitologie.

Observațiile au fost realizate în cursul lunii martie de către ornitologii Asociației „Grupul Milvus” în unele zone din județele Timiș și Arad, areal în care se pot observa destul de des codalbi și acvile de câmp. În unul dintre aceste locuri, în județul Arad, specialiștii noștri așteptau de ceva vreme apariția speciei și stabilirea pentru cuibărit, acvilele fiind observate aici cu o regularitate din ce în ce mai mare.

Pe 25 martie, cu ocazia unor controale de delimitare a teritoriilor de acvile au fost găsite două teritorii ocupate de acvile de câmp. Pe unul dintre teritorii au fost observate: o pasăre în penaj apropiat de cel adult și o pasăre tânără cu vârsta de doi ani. Această zonă nu este suficient de adecvată pentru cuibăritul speciei, deoarece nu există arbori care să permită amplasarea unui cuib. Din acest motiv, membrii asociației noastre o să monteze o platformă specială pentru a facilita cuibăritul acestei perechi.

În celălalt teritoriu a fost găsit un cuib relativ mare, situat într-un salcâm, dar de la distanță nu s-a putut defini cu exactitatea mărimea cuibului și nu s-a constatat prezența vreunei păsări în preajma lui. Totuși, cuibul fiind de anul acesta, a stârnit interesul observatorilor, fapt pentru care au decis să se apropie de el. Spre bucuria lor, s-a observat că o acvilă de câmp în penaj subadult stătea deja pe cuib. Perechea nu a fost văzută, dar în apropiere a fost remarcată prezența unei alte acvile de câmp cu penaj tânăr. La două zile după prima semnalare, un alt grup al organizației a reconfirmat prezența păsării la cuib.

Observațiile au fost făcute după masă, în lumină slabă, de la o distanță mare, prin lunetă, astfel fotografiile nu sunt de o calitate satisfăcătoare. În ultimi 15 ani, în această zonă din vecinătatea graniței cu Ungaria au fost observate regulat, pe toată perioada anului chiar și mai multe acvile de câmp de vârste diferite. Zona s-a dovedit promițătoare pentru cuibăritul acestei specii, motiv pentru care am vizitat regiunea de mai multe ori pe an. Însă, pentru a confirma cu certitudine un cuib activ de acvilă de câmp a trebuit să așteptăm până în acest moment.

Zona nu este deranjată, astfel, teoretic este posibil ca aceste păsări să cuibărească aici cu succes. Însă, Dat fiind faptul că pasărea din cuib nu este în penaj complet de adult, dar și că este primul an când acest teritoriu este ocupat pentru cuibărit de acvile de câmp, s-ar putea ca anul 2016 să fie un „an de probă” pentru păsări. Chiar și așa, considerăm că este un semn promițător că aceste păsări au ales această zonă și că a fost detectat un cuib activ.

Lăsați un comentariu

This Post Has 5 Comments

  1. paolo

    great report ! very many thanks. Please update……..

  2. Toni Genes

    Foarte frumos, felicitari !