Ursoaică adultă salvată din lațul braconierilor

Duminică, în data de 24 august am reușit să salvăm o ursoaică adultă dintr-un laț montat de braconieri. Sâmbătă seara târziu am fost anunțați de către AJVPS Mureș, a căror angajați au găsit animalul, așa că am ajuns la fața locului devreme dimineața următoare. Acțiunea de salvare a animalului s-a desfășurat cu ajutorul specialiștilor din cadrul AJVPS Mureș (respectiv cu asistența veterinară de specialitate asigurată de către VETS 4 WILD.

DSCN9995

Din fericire, ursoaica a scăpat nevătămată – lațul o prinsese în zona taliei și, cu excepția a câtorva zgârieturi superficiale, animalul nu prezenta răni grave. Tranchilizarea a decurs repede și fără incidente, iar după scoaterea din laț, ursoaica a fost supusă unui examen veterinar detaliat. Ulterior i s-a montat și un colar GPS-GSM, cu ajutorul căruia vom reuși să-i monitorizăm în permanență mișcările, respectiv modul în care își folosește habitatul.

DSCN9973

Întrucât incidentul a avut loc în apropierea unui sat, ursoaica anesteziată a fost transportată la aprox. 5 km de la locul inițial și eliberată într-un desiș de la marginea unei păduri. În scurt timp, animalul și-a revenit complet și chiar ne-a fugărit un pic. Din fericire, nu s-a produs nici un accident și ursoaica s-a îndepărtat.

Colarul ursoaicei (botezată F3) ne-a trimis deja un număr de locații GPS din care rezultă că animalul se simte bine și se comportă normal, respectiv și colarul funcționează în mod corespunzător.

Mai multe detalii despre activitățile noastre de cercetare și conservare a ursului brun pot fi găsite pe pagina web a proiectului (din păcate, deocamdată doar în limba engleză): https://milvus.ro/en/brown-bear-conservation-and-research-programme-in-a-model-area-in-romania .

Lăsați un comentariu