În slujba animalelor sălbatice rănite

Este un moment de sărbătoare ori de câte ori reușim să eliberăm o pasăre, un mamifer sau chiar o reptilă care a fost rănită sau din diverse motive avea nevoie de asistența noastră. Și în acest an am avut multe povești de succes, cel mai recent fiind cazul huhurezului mare care a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare, dar la sfârșitul lui noiembrie a putut să-și ia zborul.

Anul 2022 a fost un an cu foarte multe apeluri din partea oamenilor care ne-au contactat cu privire la un animal sălbatic rănit. Pe singurul număr de telefon de urgență pentru aceste animale am primit peste 2.000 de apeluri și, în cele mai norocoase cazuri am putut ajuta oferind consultanță telefonică.

Au fost însă nenumărate ocazii în care animalul rănit a avut nevoie de îngrijiri medicale și astfel a ajuns la Centrul nostru de Reabilitare a Animalelor Sălbatice. Mai exact, cu ajutorul medicilor veterinari de la Vets4Wild și a rețelei naționale de salvare a animalelor sălbatice am avut 176 de ”pacienți”, dintre care 175 de păsări și un mamifer, mai exact un arici.

Dintre speciile de păsări intrate în grija noastră putem aminti șorecarul comun (10), vânturelul roșu (26), cucuveaua (15) sau pescărușul cu picioare galbene (9). Lista este totuși condusă de berzele albe. În acest an a crescut semnificativ numărul de berze, care au ajuns în grija noastră. Din cele 31 de exemplare, unele rănite, altele slăbite din cauza lipsei de mâncare datorate secetei, majoritatea s-au refăcut și în toamnă au putut să zboare spre zone mai calde. Patru dintre ele și-au găsit o casă nouă în Grădina Zoologică din Târgu Mureș , iar alte patru își vor petrece iarna în centrul nostru din Sânsimion, ca mai apoi, în primăvară să fie eliberate.

La fel așteaptă trecerea iernii și doi codalbi, care, până atunci își duc traiul în volierele centrului. Aceste animale, care ajung în grija noastră au nevoie nu doar de îngrijiri medicale, mâncare până se recuperează, ci și de spațiu suficient pentru a exersa zborul și a se pregăti pentru reintrarea în habitatul lor natural. Pentru asta am continuat și în 2022 construcția de voliere.

Pentru a putea face față numărului mare de animale sălbatice rănite este nevoie de noi investiții pentru a putea construi voliere noi și a mări volierele existente. Dorim să mulțumim tuturor celor care prin donații sau prin redirecționarea impozitului au susținut activitatea centrului. Animalele au în continuare nevoie de sprijinul vostru și sperăm că și în 2023 ne veți sprijini. Mulțumiri se cuvin și lui Borka Levente, medic veterinar de la Vets4Wild și tuturor medicilor veterinari și iubitorilor de animale care s-au implicat în salvarea animalelor sălbatice rănite.

Lăsați un comentariu