Grupul Milvus a pus la încercare micii și marii detectivi ai naturii

Cu ocazia săptămânii „Școala altfel” Grupul de Lucru de Educație Ecologică al Grupului Milvus a organizat o serie de activități de cunoaștere a naturii pentru preșcolarii și elevii mureșeni. Pe data de 3 aprilie 2012, Grupul Milvus a organizat activități pentru preșcolarii din 2 grupe ale Grădiniței cu program prelungit nr. 6 și pentru 5 clase de elevi din ciclul primar (Școala Generală nr. 2, Gimnaziul G. Coșbuc, Gimnaziul Dacia, Gimnaziul Europa) pe Platoul Cornești din Tîrgu-Mureș. De-a lungul unui traseu semnalizat, participanții au avut de îndeplinit mai multe sarcini: să fotografieze plantele din pădure, urmele lăsate de animale, obiectele care nu aveau ce căuta în pădure. La punctele de odihnă, copiii au fost invitați la joc – imitarea mișcării broaștelor, realizarea unei rețele trofice, cunoașterea tipurilor de cioc și funcționalitatea acestora, construirea unui cuib. Fiecare copil s-a implicat activ în aceste jocuri și toate echipele și-au îndeplinit sarcinile primite. Pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal, Grupul Milvus a desfășurat o activitate pe malul Mureșului (Tîrgu-Mureș) pe data de 5 aprilie 2012. Aici au participat opt clase (Liceul teoretic Bolyai Farkas, Grup Școlar de Chimie Industrială Emil A. Dandea, Liceul Teologic Reformat, Școala Generală din Livezeni) cărora li s-au prezentat câteva activități și metode de cercetare ale Grupului Milvus, cum ar fi: inelarea păsărilor (participanții au avut ocazia de a observa plasele ornitologice și de a lua parte în inelarea păsărilor), cercetarea micromamiferelor (capcane, analizarea ingluviilor), speciile care trăiesc pe teritoriul respectiv. Din cauza nivelului scăzut al apelor nu erau băltoace în zonă, astfel nu s-au putut observa speciile de amfibieni care trăiesc pe malul Mureșului, dar curioșilor li s-a pus la dispoziție imagini printate. În plus, liceenii au avut ocazia de a experimenta pe teren analiza chimică a apei Mureșului. Nici de aici nu au lipsit jocurile, elevii au imitat migrația broaștelor și au realizat o rețea trofică. În această săptămână membrii Grupului de Lucru pentru Educație Ecologică au mai vizitat și școli unde au ținut activități pe tema protecția naturii. Astfel au vizitat Școala Generală din Deaj, Liceul de Artă din Tîrgu-Mureș și Școala Inclusivă Nr. 1 din Tîrgu-Mureș. Cu toții au plecat entuziasmați, deoarece de această dată au învățat cunoașterea mediului în natură, și nu din băncile clasei. În săptămâna „Școala altfel” aproximativ 450 copii au luat parte la una dintre activitățile organizate de Grupul Milvus.

Lăsați un comentariu