Cuiburi artificiale pentru vânturei și șoimi pe stâlpi electrici

lada oszlopon 1 În toamna anului 2014, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice (Transelectrica) a solicitat de la administrația sitului Natura 2000 Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului un aviz privind mentenanța liniilor electrice de 220 kv pe linia Fântânele – Ungheni (județul Mureș).

Administrația sitului a emis aviz favorabil lucrărilor de întreținere a stâlpilor și liniilor, și cu aceeași ocazie a solicitat, montarea pe stâlpi a unor cuiburi artificiale.

Asociația „Grupul Milvusˮ a pus la dispoziția companiei de electricitate un număr de 15 cuiburi artificiale, care au fost montate pe stâlpii desemnați anterior, în așa fel, încât să acopere cele mai propice zone ale speciilor țintă pentru care ele sunt destinate, și anume vânturelul roșu (Falco tinnunculus) și șoimul rândunelelor (Falco subbuteo).

lada oszlopon 2

ladaAceste cuiburi artificiale sunt foarte benefice, mai ales în locuri unde sunt arbori puțini și zone de agricultură, oferind oportunități de cuibărit acestor specii pe timp de câteva decenii.

În luna februarie 2015 membrii Asociației „Grupul Milvusˮ, partener al administrației sitului Natura 2000 Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului au controlat o parte dintre cuiburile artificiale și au constatat, că mai multe dintre ele sunt deja păzite sau chiar ocupate de vânturei roșii. Avem convingerea, că într-un interval de 1-2 ani, majoritatea sau chiar toate aceste cuiburi vor fi ocupate de vânturei sau șoimi.

Dorim să mulțumim și prin această cale tuturor angajaților Transelectrica și în mod deosebit domnului Csillag Edward, care au contribuit la aceste lucrări de montare și astfel, la protecția acestor specii de păsări răpitoare.

This Post Has 3 Comments

  1. Szilárd

    Bună Marius!

    Stâlpii de înaltă tensiune sunt întreținute la intervale mari de timp, uneori 10-15 ani. Este important să se cunoască perioada în care cei de la companie efectuează astfel de lucrări de întreținere. Atunci, dacă directorul este un om care are bunăvoința să asume astfel de servicii aduse în beneficiul conservării păsărilor, avem undă verde. Atunci se poate face recomandarea, darea de exemple din alte locuri etc.
    Administrația sitului Natura 2000 a avut noroc, căci compania solicita aviz de la administrație pentru mentenanță. Și noi am profitat de aceste lucrări de întreținere și am recomandat amplasarea cuiburilor artificiașle. Din fericire șeful de lucru era deschis față de inițiativa noastră.

    Mult succes!
    Szilárd

  2. vernescu marius

    am si eu o intrebare? care sunt pasii ce trebuiesc urmati pentru a putea monta si in braila astfel de cuiburi? as fi interesat sa ma implic.

    1. zsani

      Bună Marius!

      Stâlpii de înaltă tensiune sunt întreținute la intervale mari de timp, uneori 10-15 ani. Este important să se cunoască perioada în care cei de la companie efectuează astfel de lucrări de întreținere. Atunci, dacă directorul este un om care are bunăvoința să asume astfel de servicii aduse în beneficiul conservării păsărilor, avem undă verde. Atunci se poate face recomandarea, darea de exemple din alte locuri etc.
      Administrația sitului Natura 2000 a avut noroc, căci compania solicita aviz de la administrație pentru mentenanță. Și noi am profitat de aceste lucrări de întreținere și am recomandat amplasarea cuiburilor artificiașle. Din fericire șeful de lucru era deschis față de inițiativa noastră.

      Mult succes!
      Szilárd

Dă-i un răspuns lui Szilárd Anulează răspunsul