Birdwatching în Oradea 

Unii au impresia eronată că toamna toate păsările sălbatice pleacă din țară și rămân doar vrăbiile și ciorile. Cu un pic de noroc, în păduri sau chiar și parcurile din orașe putem vedea o multitudine de specii de păsări.

Fundația Comunitară Oradea organizează, în mod regulat o activitate numită ”Școala din parc. Atelier de birdwatching” la care invitatul special a fost tocmai colegul nostru, ornitologul Nagy Attila.

Cu toate că au fost doar câteva grade, multe familii au decis să-și petreacă sâmbătă în Parcul Libertății din Oradea, unde au servit o cană de ceai și au ascultat, pentru început o scurtă prezentare despre păsări și despre activitatea organizației noastre.

Înarmați cu binocluri, telescoape și mâncare special pregătită pentru păsări din unt de arahide și semințe, copiii și părinții lor au pornit într-o plimbare de explorare a păsărilor din parc. Am avut norocul să vedem mai multe specii de păsări, atât păsări cântătoare, cât și păsări de apă.

Dacă nu ne-ar fi încălzit destul de tare această mini-aventură, ne-au încălzit columbienii din trupa Los Iankovers, care tocmai susțineau un concert în parcul din Oradea. Astfel, ceea ce urma să fie o activitate de o oră s-a transformat în două ore pline de explorare, râsete și veselie.

Activitatea educativă la care am fost invitați a fost organizată de Fundația Comunitară Oradea și Centrul EUROPE DIRECT Oradea, în parteneriat cu Grund School.

Lăsați un comentariu