Anunț „Atlasul păsărilor cuibăritoare din România”

Asociația „Grupul Milvus” și Societatea Ornitologică Română (BirdLife România) lansează în această primăvară proiectul „Atlasul păsărilor cuibăritoare din România”.

Suntem cu toții curioși să aflăm, înainte de o excursie sau vizită într-o anumită regiune a țării, ce specii de păsări se regăsesc acolo și ce șanse avem să întâlnim una dintre ele. Un atlas detaliat al păsărilor cuibăritoare, cu o rezoluție spațială de 10×10 km, poate să ne dea răspunsuri la întrebările noastre. Totodată, păsările ne pot spune multe despre starea generală a mediului pe care îl împărțim. Ele sunt foarte sensibile la tot ceea ce se întâmplă în natură, fie că vorbim de păduri, terenuri agricole, ape sau localități. Dacă știm unde se găsesc și în ce număr, aflăm și despre starea de sănătate a ecosistemelor din jurul nostru.

În România cuibăresc peste 200 de specii de păsări, despre care, în urma evaluărilor de teren efectuate de voluntarii și specialiștii ornitologi, s-au adunat zeci de mii de date privind distribuția și abundența lor. Cele două organizații își propun ca datele adunate din 2006 până în prezent, completate cu datele noi care vor fi adunate în 2016, să fie prelucrate pentru a publica prima ediție detaliată al unui „Atlas al păsărilor cuibăritoare din Româniaˮ.

Cum ne puteți ajuta?

  • Fiecare ornitolog din țară care deține date referitoare la distribuția speciilor în perioada de cuibărit, sau despre cuibăritul unei specii din perioada 2006-2015 poate contribui prin trimiterea acestor informații;
  • Cei care sunt dispuși să efectueze observații de teren în 2016, pot selecta unul sau mai multe pătrate de 10×10 km din zonele neevaluate (sau insuficient evaluate) până acum, din care să colecteze date actuale pe parcursul mai multor vizite în perioada de cuibărire (martie-iulie);
  • Efectuând observații în afara pătratelor selectate, oriunde vă aflați în țară. Dacă aveți puțin timp faceți o listă completă în locația vizitată, căutați o specie mai rară sau notați doar câteva specii: toate aceste informații ne ajută!

Programul se va baza pe participarea voluntară a ornitologilor amatori și profesioniști.

Alăturați-vă programului contactându-ne pe adresa de e-mail atlaspasari@gmail.com !

Accesați informațiile detaliate legate de program, urmăriți noutățile, citiți rezultatele preliminare, descărcați documente de pe pagina web dedicată proiectului: www.atlaspasari.ro

Acest Atlas se bazează pe informațiile voastre! Contribuția fiecărui pasionat de păsări și de natură este importantă.

Dă-i un răspuns lui Kovács István Anulează răspunsul

This Post Has 5 Comments

      1. Kovács István

        Bună ziua

        Dacă totul merge bine atlasul va fi publicat la sfârșitul anului 2017.

        1. andreica cristian

          Mulțumesc, dar în atlas este menționată cuibărirea vânturelului roșu și a celui de seară în Vișeu de Sus?