Conferința Bird Numbers 2019 în Évora

Deschiderea conferinței în aula Universității din Évora

Orașul portughez Évora a găzduit conferința Consiliului pentru Numărătoarea Păsărilor (EBCC), organizată la fiecare trei ani. Timp de cinci zile peste 220 de participanți au discutat teme ca monitorizarea păsărilor, analize spațiale, ecologie și management, atlase, dinamica populațiilor, estimări numerice etc. S-a pus un accent deosebit pe așa numita cercetare civilă sau știința comunitară (citizen science), dat fiind faptul că majoritatea datelor pentru analize cu acoperire mare spațială sunt furnizate de observatori amatori bine pregătiți.
Observațiile de păsări sunt luate în serios după cum era subliniat și de moto-ul întâlnirii „Contează numărătoarea păsărilor” (Counting bird counts). Pe lângă sfera academică, amatori și publicul larg, rezultatele programelor de monitorizare sunt folosite și în statisticile oficiale ale Uniunii Europene. Schimbările detectate în populațiile păsărilor au efecte la nivelul luării deciziilor, influențează politicile agrare și de mediu al UE.
Au fost prezentate rezultatele a trei proiecte majore inițiate și coordonate de EBCC. Monitorizarea Pan-Europeană a Păsărilor Comune (PECBMS) centralizează și interpretează datele provenite din țările europene pentru a calcula tendințele la nivel continental. Pregătirile pentru Atlasul Păsărilor Cuibăritoare din Europa (EBBA2) au început deja în 2013, iar cartea urmează să fie publicată în 2020. Iar cel de-al treilea și cea mai recentă realizare este Portalul European de Păsări (EBP), care prezintă în timp real milioane de observații ale bazelor de date europene pe o singură hartă – inclusiv cele încărcate în OpenBirdMaps.

La conferință au participat și membri Grupului Milvus, cu rezultate prezentate pe postere științifice:

Gábor Bóné, Miklós Bán, István Kovács: OpenBirdMaps, an open acces birding portal from Romania

István Kovács: Wintering birds of prey monitoring programme in Romania

Zoltán D. Szabó, Cristi Domşa, Benkő Zoltán, Veres-Szászka Judit, Ede Gábos: Results of Common Bird Monitoring in Romania between 2006-2017.

Lăsați un comentariu