A pornit la drum „Expresul vântureilor”! Vântureii de seară și rudele lor orientale, vântureii de amur, au început migrația de primăvară

IMG_3733

Vântureii de seară echipați anul trecut cu transmițătoare satelitare în Italia, Kazahstan, România și Ungaria, și-au petrecut iarna în Angola, Namibia, Botswana și Zambia. În anumite momente, toți cei șapte se aflau într-un cerc cu o rază de 200 de km în  Botswana, după care s-au despărțit și au hoinărit într-o zonă la fel de întinsă cât teritoriul României de 4 ori.

La începutul lunii martie s-au îndreptat spre nord, în regiunea centrală a statului Angola, care după cunoștințele noastre actuale, constituie linia de start pentru migrația de primăvară a vântureilor de seară. Cei șase vânturei s-au adunat aici din nou, și cinci dintre ei au și pornit la drum! Sperăm că, peste câteva săptămâni, vom afla și originea celor două exemplare capturate în România. Acești vânturei au fost echipați cu transmițătoare în apropierea unui loc de aglomerare din județul Tulcea, în perioada premergătoare migrației de toamnă, astfel proveniența lor, adică țara lor de origine nu se cunoaște deocamdată.

Vântureii de amur sunt priviți ca ”verișorii” vântureilor de seară din Orientul îndepărtat. Această specie este foarte asemănătoare cu vânturelul de seară dar, contrar acestuia din urmă, cuibărește în sudul Siberiei respectiv nordul Chinei și iernează la est de vântureii de seară, în Botswana, Zambia și Africa de Sud. ”Naga”, unul dintre cei doi Falco amurensis echipați cu transmițătoare din toamna anului 2013, care se află încă în Africa, a și început migrația de 13 mii de kilometri.

Poziția vântureilor de seară și vântureilor de amur în cartierul de iernare din sudul Africii, în data de 21 aprilie 2015. Pentru datele cele mai recente dați clic pe imaginea alăturată și accesați harta interactivă.
Poziția vântureilor de seară și vântureilor de amur în cartierul de iernare din sudul Africii, în data de 21 aprilie 2015. Pentru datele cele mai recente dați clic pe imaginea alăturată și accesați harta interactivă.

În timp ce vântureii cu transmițătoare abia pornesc spre meleagurile noastre, în data de 31 martie, în apropierea orașului Orosháza (Ungaria), aproape de granița cu România, s-a observat primul vânturel de seară pentru această primăvară! Iar în data de 20 aprilie au fost văzuți primii vânturei de seară și în Câmpia de Vest, la o colonie de lângă Chișineu Criș (județul Arad).

Sursa: Falcoproject.eu

Lăsați un comentariu