2023, cel mai bun an al taberei de inelare

Post published:decembrie 18, 2023
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Anul acesta am sărbătorit cea de-a zecea toamnă consecutivă de inelare pe Grindul Chituc doborând toate recordurile anterioare ale taberei de inelare! 2023, la fel ca 2014 și 2019, a fost marcat de un influx puternic de pițigoi albaștrii (Cyanistes caeruleus). Cel mai probabil, aceste stoluri de pițigoi albastru se adună din toate părțile Europei de Est, și iernează în stufărișul din Delta Dunării. Datorită acestui influx, am doborât toate recordurile anterioare ale taberei de inelare:

Noul record de păsări marcate cu inele ornitologice într-o singură zi este de 1106, devansând recordul anterior de 876 din 20 octombrie 2019.
În săptămâna respectivă am inelat 4.376 de exemplare, recordul anterior fiind de 4231 de exemplare.
Noul record de păsări inelate într-un sezon este de 22.848, cu 15% mai mare decât recordul anterior din 2019.

În cazul speciilor mai comune, media păsărilor inelate în anii anteriori reflectă într-o oarecare măsură numărul de exemplare la care ne putem aștepta în aceeași perioadă în anul următor (Fig. 1). Pe lângă pițigoiul albastru deja menționat, am inelat semnificativ mai mulți pițigoi de stuf (Panurus biarmicus), presuri de stuf (Emberiza schoeniclus) și aușei cu cap galben (Regulus regulus). De partea cealaltă a eșchierului, am inelat mai puține exemplare de sturz cântător (Turdus philomelos), pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio) și codroș de casă (Phoenicurus phoenicurus).

Fig.1. Media speciilor mai des capturate în anii precedenți (bară portocalie) și număul de exemplare inelate în 2023 (bară roșie). Se poate observa că am capturat mult mai multe exempalre din unele specii în acest an decât ne așteptam pe baza experienței din anii precedenți.

Tendințe anuale și pe termen lung

Colectarea standardizată a datelor pe termen mediu și lung permite studierea unor procese ecologice extrem de lente. Cu fiecare nou an adăugat la baza de date construită în ultimii 10 ani, vom avea o imagine din ce în ce mai clară asupra schimbărilor populaționale și ale modificărilor în perioadele de migrație ale unor specii. Astfel, analizând datele din perioadele acoperite în fiecare an de inelare, la unele specii se conturează schimbări în numărul total de exemplare capturate anual (Fig. 2). Spre exemplu, putem observa că inelăm anual din ce în ce mai mulți pitulici mici (Phylloscopus collybita, R² = 0.52) și mai puține exemplare de pescăraș albastru (Alcedo atthis, R² = 0.53) sau sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio, R² = 0.48). R² este un coeficient de determinare, și ne arată cât de bine se aliniază punctele (numărul de exemplare inelate anual) față de linia de tendință marcată cu albastru. Cu cât este mai aproape valoarea R² de 1, cu atât mai precisă este tendința indicată de linia albastră. Putem observa valori mici și extrem de mici la majoritatea speciilor, asta indicând o fluctuație mare în numărul de exemplare capturate anual din speciile respective. În cazul acestor specii, cei zece ani de inelare și această abordare statistică simplistă, pur și simplu nu sunt de ajuns pentru stabilirea unor tendințe pozitive, negative sau neutre.

Fig. 2. Tendințe în numărul de exemplare inelate la cele mai reprezentative specii ale taberei, respectiv totalul anual al taberei. Valoarea R² indică cât de bine se aliniază captura anuală la linia de tendință marcată cu albastru. Cu cât mai aproape este valoarea R² de 1, cu atât mai precisă este tendința indicată de linia albastră.

Specii rare capturate în 2023

În 2023 am inelat exemplare aparținând a 110 specii, și după cum am relatat deja într-o știre anterioară, anul acesta s-a remarcat și din punct de vedere al speciilor rare pe care am reușit să le capturăm (Fig. 3). În cazul unor specii, cum ar fi sturzul cu creastă galbenă (Seiurus aurocapillus), ajung accidental la noi, supraviețuirea, atât de departe de locurile de cuibărire este extrem de incertă. Exemplarele unor specii rare, însă, pot fi pionerii unor noi rute de migrație: măcăleandrul albastru (Tarsiger cyanurus) este o specie rar observată în România, dar cu o expansiunii nord-vestice a arealului de cuibărire are șansa să devină o specie mai des observată în perioada migrației. Celelalte specii rare notabile din acest an fost: pitulicea măslinie (Phylloscopus schwarzi, prima observație din România), pitulicea de Himalaya (Phylloscopus humei), pitulicea întunecată (Phylloscopus fuscatus), presura cu creștet alb (Emberiza leucocephala), presura mică (Emberiza pusilla) și mărăcinarul siberian (Saxicola maura).

Fig. 3. a.) sturz cu creastă galbenă (*Seiurus aurocapillus*), b.) pitulicea măslinie (*Phylloscopus schwarzi*), c.) pitulicea întunecată (*Phylloscopus fuscatus*), d.) presura cu creștet alb (*Emberiza leucocephala*), e.) măcăleandrul albastru (*Tarsiger cyanurus*), f.) pitulicea de Himalaya (*Phylloscopus humei*).

Voluntarii și finanțatorii noștri

Activitatea de inelare presupune o finanțare constantă: stocurile de inele trebuie refăcute periodic, plasele ornitologice rupte trebuie schimbate, echipamentele de bază ale taberei trebuie adesea reparate. Din fericire, o parte semnificativă din costurile de funcționare au fost acoperite și în acest an de către prietenii și susținătorii noștri. Anul acesta caii sălbatici blocați pe grind ne-au distrus un număr semnificativ de plase, drept urmare am demarat o campanie de strângere de fonduri pentru tabără. 50 de persoane au contribuit pe platforma Galantom cu suma totală de 8.500 lei, banii fiind integral folosiți pentru achiziția de plase noi. Activitatea din 2023 a taberei de inelare a fost asigurată de 180 de voluntari, fără ajutorul cărora această tabără pur și simplu nu ar mai exista. Activitatea noastră a fost susținută financiar și logistic de către Jenica și Cornel Cotorogea, Lajos Pál, și S.C. Softech S.R.L, cărora le suntem profund recunoscători. Mulțumim Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării pentru excelenta colaborare din ultimul deceniu, și sperăm că vor fi partenerii noștri și pe viitor.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!