De ce acest brand?
Deseori mergem la piață pentru a cumpăra produse locale, dar ne este forte greu să distingem între producătorii autentici și comercianții intermediari. Din fericire, numărul persoanelor interesate de produse locale este din ce în ce mai mare!
Ca foști custozi ai unor situri Natura 2000, am dorit să întindem o mână de ajutor agricultorilor care prin activitățile lor contribuie la păstrarea valorilor naturale. Deseori, aceștia simțeau un dezavantaj deoarece munca lor în ariile protejate este supusă unor norme.
Odată ideea, am trecut la fapte!
După mai mulți ani, Grupul Milvus a reușit să înregistreze marca la OSIM, astfel încât producătorii din valea Nirajului – Târnava Mică să-și poată comercializa produsele sub această marcă.
Credem cu tărie că cei care trăiesc în arii Natura 2000, prin activitățile lor, iau în considerare și păstrează valorile naturale, iar prin produsele lor contribuie la bunăstarea socială.
Marca înregistrată este acordată doar acelor produse care au fost realizate, fabricate sau preparate în regiune și nu au dăunat naturii.
De ce merită să cumperi produse care au acest logo?
Produsele cu marca înregistrată asigură cumpărătorii că au fost realizate într-o arie naturală protejată, iar în producția lor s-a luat în considerare păstrarea valorilor naturale.
La piață, vom ști că achiziționăm de la producători originali și nu de la vânzători intermediari.
Astfel contribuim la utilizarea terenurilor prietenoase cu natura.
Cum putem solicita dreptul de folosință al brandului?
Marca poate fi folosită de producătorii care corespund condițiilor generale și speciale ale produselor.
Cine poate solicita folosința brandului?
Toate persoanele fizice, firme, asociații etc. care locuiesc sau sunt înregistrate în localitățile care aparțin ariei Natura 2000 Valea Nirajului Târnava Mică (ROSPA 0028, ROSCI 0297, ROSCI 0984, ROSCI 0186)
Următoarele localități, dar și localitățile învecinate ale acestora, aparțin ariei Natura 2000: Acățari, Beica de Jos, Chineru de Jos, Păsăreni, Bălăușeri, Bahnea, Vărgata, Târnăveni, Gheorghe Doja, Sângeorgiu de Pădure, Dumbrăveni, Atid, Lupeni, Fântânele, Neaua, Hodoș, Coroisânmărtin, Ghindari, Mica, Gălești, Crăciunești, Măgherani, Miercurea Nirajului, Eremitu, Praid, Nadeș, Sovata, Vețca, Gănești.
Pentru ce produse se poate solicita brandul?
- produse agricole rezultate din folosința bunurilor naturale din zonă sau din activitățile tradiționale ale localnicilor
- legume, fructe, cereale, plante/produse colectate din natură
- produse făcute din plantele cultivate sau colectate din zonă (ex. pâine, marmeladă/gem, siropuri, ceaiuri, condimente, rachiu, vin etc.)
- animale și produse locale din animale crescute în zonă
- produse (lapte, ouă etc.) din animalele crescute în zonă și prelucrarea locală a acestora
- produse artizanale locale (săpun, sculpturi din lemn, țesături, broderii etc.)
- produsele rezultate de la albine crescute în zonă (miere, propolis etc.)
Pentru mai multe detalii accesați AICI.
Aici pot fi descărcate contractul) și anexele (Anexa2, Anexa3, Anexa4).