Conferința Trans European Wildlife Networks

  • Post category:Știri
  • Post comments:1 Comment

[singlepic id=278 w=250 h=240 float=left]n data de 25 noiembrie 2009, la Rin Grand Hotel din București a avut loc Conferința Trans European Wildlife Networks. Conferința – organizată în colaborare de către Asociația Grupul Milvus, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Euronatur – a marcat sfârșitul unui proiect internațional cu același titlu, care a durat un an și jumătate.Proiectul, implementat de către organizații și instituții partenere din 6 țări (Asociația Grupul Milvus fiind partenerul de proiect din România) s-a axat pe următoarele:

  • diminuarea fragmentării cauzată de dezvoltarea infrastructurii de transport (cea existentă, respectiv cea planificată) & schimbările peisagistice; specii vizate: carnivore mari
  • crearea unei rețele de experți pe nivel național, respectiv internațional
  • formare profesională, în special în România și Bulgaria

La conferință au participat partenerii de proiect (prezentând experiențele din România și din străinătate), reprezentantul Comisiei Europene pentru România în probleme de mediu, precum și factori de interes din țară, cum ar fi reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, diverse companii care efectuează studii de impact asupra mediului în cazul proiectelor care vizează infrastructura de transport, Agenții Regionale pentru Protecția Mediului, reprezentanți ai diverselor arii protejate, ONG-uri interesate, etc. Numărul total de peste 60 de participanți a confirmat importanța subiectului.
Considerăm că din această perspectivă evenimentul a reprezentat un pas deosebit de important, fiind primul de acest gen din România, când toate părțile interesate în subiect s-au întâlnit și au avut șansa de a începe un dialog contructiv.

Prezentările de la conferință pot fi accesate aici (în format PDF).

This Post Has One Comment

  1. It is good to know that some people on this planet go forward to ward better protection of the environment and wildlife. While Europeans are far advanced in their efforts, states and provinces in North America only pursue profit-orientated actions. For instance, environmental agencies constantly alter eco-systems to maintain economic sustainability. Read more at:
    http://sites.google.com/site/stopkilling4profit

Dă-i un răspuns lui StopKilling4Profit Anulează răspunsul