Se anunță deschiderea celei de-a doua ediții a concursului “Și eu fac parte din Natura 2000”!

DSC07634 Doriți să demonstrați din nou că elevii și cadrele didactice din școala dvs. respectă și cunosc bine natura? Vreți să fiți sprijiniți în motivarea elevilor pentru implicarea lor în activități practice de protecția naturii Sunteți dascăli care știu că doar printr-o strânsă colaborare cu elevii, se pot forma noile generații responsabile față de comunitate și natură? (mai mult…)

Citește mai multSe anunță deschiderea celei de-a doua ediții a concursului “Și eu fac parte din Natura 2000”!

Pământuri vechi, orizonturi noi: Conferința Consiliului European pentru Recensământul Păsărilor

3 photoshopÎn mijlocul lunii septembrie a avut loc cea de-a 19-a Conferință Internațională a Consiliul European pentru Recensământul Păsărilor (EBCC) la Cluj Napoca. Organizată de către Universitatea Babeș-Bolyai, Societatea Ornitologică Română (partener BirdLife România) și Grupul Milvus, conferința a adunat împreună persoane implicate în monitorizarea păsărilor, cercetători și specialiști în protecția naturii din întreaga Europa și nu numai. Subiectele prezentărilor, ținute de experți în domeniile lor de cercetare, au fost variate, de la noile tehnologii și metodologii de monitorizare a păsărilor până la cauzele schimbărilor în populațiile de păsări, demografia și distribuția lor și eficacitatea programelor de conservare utilizate în prezent. (mai mult…)

Citește mai multPământuri vechi, orizonturi noi: Conferința Consiliului European pentru Recensământul Păsărilor

Din nou o tabără pentru promovarea rețelei Natura 2000

In tabaraÎntre 9-14 iulie, Grupul Milvus a organizat și în acest an o tabără similară cu cea din anul trecut lângă Jibert (județul Brașov). În acest an, participanții taberei au fost selectați prin concursul „Și eu fac parte din Natura 2000”. 21 elevi din 4 școli au avut ocazia de a implementa în practică cunoștințele teoretice dobândite. Obiectivul organizării acestei tabere a fost fructificarea cunoștințelor despre natură și conservarea naturii, prezentarea valorilor și importanța siturilor Natura 2000. (mai mult…)

Citește mai multDin nou o tabără pentru promovarea rețelei Natura 2000

S-a încheiat prima ediție al concursului „Și eu fac parte din Natura 2000”

OLYMPUS DIGITAL CAMERAConcursul „Și eu fac parte din Natura 2000” a fost lansat în octombrie 2012 și inițial s-au înscriși peste 500 de elevi, dar în total 309 elevi din 16 școli au reușit să termine primele două etape ale concursului. În timpul anului școlar, elevii din zonele Natura 2000 Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt au trebuit să rezolve două teste complexe care conțineau informații despre specii protejate din localitatea lor, noțiuni despre conservarea naturii, tradițiile locale, obiceiurile populare, metodele activităților agricole în beneficiul conservării naturii și evaluarea cunoștințelor despre Natura 2000. (mai mult…)

Citește mai multS-a încheiat prima ediție al concursului „Și eu fac parte din Natura 2000”

Cel mai provocator concurs despre natură pentru școlile din ariile protejate Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt!

Grupul Milvus invită școala dvs. la concursul „Și eu fac parte din Natura 2000”. Concursul interșcolar este organizat în cadrul proiectului “Pentru natură și comunități locale – bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, proiect implementat de WWF România, în parteneriat cu: Fundația Adept, Fundația Mihai Eminescu Trust, ARPM Sibiu, Ecotur Sibiu. Se acceptă înscrierea școlilor din aria de derulare al proiectului. Mai multe informații despre concurs găsiți în documentele: invitație concurs, formular de înscriere, harta proiectului. Mai multe informații despre proiect: http://www.natura2000transilvania.ro/ (mai mult…)

Citește mai multCel mai provocator concurs despre natură pentru școlile din ariile protejate Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt!

Întâlniri de informare pentru cadrele didactice din siturile Natura 2000 din zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt

În cursul anului 2012 Grupul de Lucru Educație Ecologică al Asociației „Grupul Milvus” a organizat întâlniri de informare intitulate „Cele mai bune metode educative pentru promovarea rețelei Natura 2000” în cadrul proiectului POS Mediu „Pentru natură și comunități locale – bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt” cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul este implementat de WWF România, în parteneriat cu Fundația ADEPT, Fundația Mihai Eminescu Trust, ARPM Sibiu și Asociația EcoTur Sibiu. Cele șase sesiuni au avut loc în patru orașe din Transilvania: Agnita, Dumbrăveni, Rupea, Sighișoara, în limba română și maghiară. (mai mult…)

Citește mai multÎntâlniri de informare pentru cadrele didactice din siturile Natura 2000 din zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt

SPA-uri în custodia Grupului Milvus

În luna februarie 2010, Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” a primit în custodie trei arii de protecție specială avifaunistică (SPA). Pentru a dobândi custodia acestor situri Natura 2000, membrii asociației au depus documentații detaliate și planul de administrare al acestor arii la Ministerul Mediului și Pădurilor. Dintre aceste trei situri, unul se află pe raza județului Mureș, fiind vorba de Eleșteele Iernut și Cipău, celelalte două fiind situate în județul Bihor (Valea Alceului și Lunca Barcăului). (mai mult…)

Citește mai multSPA-uri în custodia Grupului Milvus

Program de inventariere a populatiilor de Testoase de Apa Europene

 Din primavara anului 2009 un amplu program de inventariere a populatiilor de Testoase de Apa Europene, Emys orbicularis, este pornit de Grupul de Lucru pentru Protectia Amfibienilor si Reptilelor din cadrul grupului Milvus. In lipsa cercetarilor legate de aceasta specie situatia actuala a populatiilor este necunoscuta. Degradarea sau chiar distrugerea habitatelor speciei a cauzat in mai multe locuri diminuarea numarului exemplarelor sau chiar extinctia locala a speciei. Aceasta inventariere are ca sop si desemnarea a noi zone protejate, Testoasa de Apa Europeana fiind specie de interes comunitar Natura 2000, a carui prezenta autorizeaza desemnarea siturilor de interes comunitar. Activitatea de inventariere are diferite nivele, insa informatiile privind prezenta Testoasei in zona D-voastra este cea mai importanta! Pentru mai multe informatii accesati linkul: http://www.freewebs.com/trachemysadoption/inventarieretestoase.htm (mai mult…)

Citește mai multProgram de inventariere a populatiilor de Testoase de Apa Europene