Spune nu petardelor și artificiilor!

  • Post category:Știri
  • Post comments:1 Comment

La fiecare sfârșit de an o mulțime de câini și pisici dispar din casele lor, dar focurile de artificii și petardele reprezintă un deranj uriaș nu numai pentru animalele de companie, ci poate fi, uneori, chiar fatal și pentru animalele sălbatice.

Poză: Organizația Welfare for Animals

O cercetare făcută în Olanda a urmărit timp de trei ani efectul jocurilor cu artificii asupra păsărilor. Au folosit aparate radar pentru a detecta mișcările lor aeriene. Câteva minute după miezul nopții ecranele radarelor au devenit aglomerate de semnalele păsărilor speriate și dezorientate. Întrerupând odihna lor de noapte ele au rămas în medie 45 de minute în aer. Acest lucru nu este letal în mod direct, însă stresul și energia folosită reduce semnificativ șansele lor de supraviețuire în zilele următoare.

Efectul nociv al petardelor și artificiilor este un subiect de discuție în fiecare an. Sunt autorități locale care au decis să renunțe la acest vechi obicei. De exemplu, Consiliul Local Iași va înlocui focurile de artificii din noaptea de Revelion, cu un spectacol de lumini și 200 de drone, care este mai prietenoasă cu animalele. Primăria Târgu Mureș, a renunțat și ea la focurile de artificii și va sărbători trecerea dintre ani cu un show de lasere. Primăria din Bistrița, deși a dat undă verde pentru focuri de artificii în noaptea dintre ani, începând din acest an nu mai acordă autorizații pentru vânzarea de materiale pirotehnice.

Grupul Milvus salută această inițiativă și nu recomandă focurile de artificii zgomotoase, în schimb sprijină festivitățile liniștite celebrate cu lumânări, mult mai prietenoase cu natura.

Lăsați un comentariu

This Post Has One Comment

  1. Ionescu

    nu petarde