Rezultatele monitorizării ciufilor de pădure din iarna 2021-2022

În această iarnă 57 de voluntari au colectat date din 89 de localități din 20 de județe ale țării. În locurile de aglomerare din cele 59 de localități am numărat în total 2306 de ciufi de pădure. În acest an nu au fost observații ale ciufului de câmp. În cazul a 30 de localități nu am identificat prezența speciei, ci doar urmele unor aglomerări mai vechi. Devine aproape o tradiție faptul că cei mai mulți ciufi, 209 la număr, au fost observați în Satu Mare.


Pentru datele detaliate intrați în baza de date OpenBirdMaps la pagina Hartă, unde setând Filtru dată, Nume specie și Programul național puteți vizualiza observațiile din acest an.
În continuare, cea mai mare problemă care amenință locurile de iernare este tăierea arborilor, urmată de deranjul intenționat și renovarea imobilelor din vecinătatea locurilor de aglomerare. Din mai multe localități am primit date și despre prezența unor momeli otrăvitoare pentru rozătoare.

Dă-i un răspuns lui Claudia Radu Anulează răspunsul

This Post Has 2 Comments

  1. Claudia Radu

    Buna ziua,

    Locuiesc in jud Ilfov, comuna Snagov. Nu stiu daca zona este monitorizata in ceea ce priveste numarul de exemplare de ciuf de padure, de aceea voiam sa va aduc la cunostinta ca sunt foarte multe exemplare in zona. In luna iulie auzim in fiecare noapte puii plecati din cuib dar inca hraniti de parinti – sunt si cate doi odata la noi in curte (avem si filmarea) si situatia este generalizata in tot satul. In mod frecvent vedem si adultii, pe inserat. Desi in apropiere este padurea Vlasia, se pare ca stau in vatra satului toata vara, cel putin.

  2. Beldean Monica

    Dacă se mai poate adăuga, în Cojocna au poposit 15 ciufi de pădure într-un copac din sat. Ada Alexa a confirmat specia. + am găsit cuiburi de prigorii tot în Cojocna. Pentru detalii puteți sa ma contactați pe mess sau whatsapp 0742320775