Proiect internațional pentru vulturi

În România, vulturii au dispărut de aproape un secol, în timp ce în Bulgaria, din cauza dispariției animalelor de pășunat, a otrăvirii animalelor sălbatice și a unei politici neadecvate, care a dus la distrugerea sistematică a păsărilor de pradă și a vulturilor, acum câțiva ani în urmă mai erau doar două specii de vulturi (hoitarul și vulturul sur), iar populațiile lor erau extrem de reduse.

La sfârșitul lunii septembrie, a fost lansat un proiect internațional, „Bearded Vulture LIFE”, prin care se dorește reintroducerea în Bulgaria și în Balcani a vulturului bărbos (Gypaetus barbatus), o pasăre emblematică a conservării naturii bulgare, și consolidarea populației de vulturi negri în Bulgaria, deja reintroduși, printr-un alt proiect. Proiectul, coordonat de organizația bulgară de conservare a naturii Green Balkans, implică opt organizații din trei țări, inclusiv Asociația ”Grupul Milvus”

În cadrul proiectului, care se va desfășura în următorii șapte ani, Grupul Milvus își propune să identifice, gestioneze și elibereze vulturii slăbiți sau răniți care traversează România. Pe lângă acordarea de asistență, asociația noastră va realiza și un studiu de fezabilitate pentru a evalua condițiile, posibilitățile și riscurile reintroducerii vulturilor în România și pentru a dezvolta o strategie pe termen lung pentru etapele practice ale unei posibile reintroduceri.

Lăsați un comentariu