Primăvara începe cu… mentenanță

Post published:iunie 6, 2025
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Pe lângă desfășurarea unor programe anuale de monitorizare, reabilitarea animalelor sălbatice rănite și derularea multor activități de educație ecologică, punem accent și pe conservarea unor specii periclitate.

Vânturelul de seară

Una dintre aceste specii este vânturelul de seară, care a avut mult de suferit din cauza pierderii locurilor de cuibărit. De-a lungul anilor, am fost parteneri în mai multe proiecte menite să sprijine populația acestei specii, prin plantarea de arbori și amplasarea de cuiburi artificiale, pe lângă alte activități de conservare.

Munca noastră nu se încheie odată cu finalizarea unui proiect. În fiecare an, revenim în locurile unde am amplasat cuiburi și realizăm lucrări de întreținere sau chiar înlocuim cuiburile deteriorate. De exemplu, continuăm lucrările de mentenanță la cuiburile montate în cadrul unui proiect LIFE derulat în urmă cu mai bine de 15 ani, între 2006-2009, în vederea conservării vânturelului de seară.

Prima noastră destinație a fost Mihai Bravu (com. Roșiori, jud. Bihor) respectiv situl Natura 2000 Lunca Barcăului, unde în 2023 am instalat 20 boxe metalice pentru cuibărit și 10 cuiburi din lemn. Am decis să folosim două tipuri de cuiburi pentru a observa care sunt preferate de vânturei. Datorită precipitațiilor și a materialelor organice lăsate de păsări, cutiile din lemn se degradează mult mai repede, astfel că boxele metalice ar putea reprezenta o soluție mai durabilă – dar doar dacă se dovedește că oferă condiții adecvate pentru cuibărit.

Noile locuri de cuibărit nu au rămas mult timp neocupate. În 2024, 23 dintre ele au fost ocupate: 18 de către vânturei și 6 de către stăncuțe. Toate cuiburile din lemn au fost ocupate, în timp ce o treime dintre cele metalice au rămas nefolosite.

În cadrul vizitei din această primăvară, am verificat și curățat toate boxele, atât cele metalice cât și cele din lemn, și am înlocuit pietrișul care este folosit drept material de cuib. Vom continua să monitorizăm rata de ocupare a cutiilor metalice și, dacă este necesar, vom aduce îmbunătățiri pentru a le face adecvate pe termen lung.

A doua destinație a fost colonia de la Livada de Bihor (com. Roșiori, județul Bihor) respectiv situl Natura 2000 Valea Alceului, unde am verificat cele 70 de cuiburi artificiale, pentru a asigura condiții optime de cuibărit nu doar pentru vântureii de seară, ci și pentru alte specii precum vânturelul roșu, ciuful de pădure sau stăncuța, care folosesc cu plăcere aceste locuri.

Dumbrăveanca

Și în cazul dumbrăvencei, lipsa locurilor de cuibărit a fost principalul motiv al scăderii populației. Plantarea arborilor și instalarea de cuiburi artificiale, în cadrul mai multor proiecte în care am fost parteneri, au avut efectul scontat: numărul perechilor cuibăritoare a crescut de la an la an.

Pentru a menține acest succes, este însă necesară întreținerea cuiburilor și înlocuirea celor distruse de intemperii sau vandalism. Din cele 800 de cuiburi amplasate în cadrul unui proiect LIFE încheiat în 2020, în 2023 mai erau doar 500, iar numărul lor a continuat să scadă și în 2024.

Astfel, la sfârșitul anului trecut am lansat programul „Specia Periclitată a Anului”, alegând ca în 2025 să ne concentrăm eforturile asupra dumbrăvencei. Am găsit parteneri în Betfair Development România, care au înțeles importanța acestor acțiuni și au sprijinit achiziționarea a 30 de cuiburi artificiale confecționate din fibrociment, un material durabil. Am amplasat aceste cuiburi, împreună cu alte 70 din lemn, atât în locații unde cuiburile anterioare au fost îndepărtate intenționat sau distruse de vreme, cât și în locuri noi, considerate habitate ideale pentru această specie.

Ne dorim să creștem numărul cuiburilor artificiale și să continuăm plantarea de arbori, care în timp pot deveni locuri naturale de cuibărit pentru dumbrăvence.

Activitățile de conservare derulate de către noi în acest an nu ar fi fost posibile fără munca dedicată a voluntarilor noștri, motiv pentru care le datorăm sincere mulțumiri.

Natura contează pe noi – iar noi contăm pe tine! Ajută și tu ca programul „Specia Periclitată a Anului” să fie un succes – pentru că fiecare specie contează!

DONEAZĂ!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!