Păsările migratoare se întorc!

Post published:martie 17, 2016
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Acvilele țipătoare mici, dumbrăvencele, vântureii de seară, berzele albe și alte păsări migratoare sunt pe drum, spre zonele de cuibărire din Europa. Le așteptăm și noi în România începând cu luna aprilie, însă primele berze pot fi observate deja din această lună.

Însă rutele de migrație ale acestor specii de păsări sunt și diferite, și asemănătoare! Iată câteva:

Arlie, pe drum!

Arlie, acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), echipată cu un transmițător satelitar a început migrația de primăvară, exact în aceiași zi în care a pornit și anul trecut, 8 februarie. Pasărea este acum în Etiopia.

Puteți urmări aici traseul lui Arlie.

Inițial, au fost montate 22 de transmițătoare în cadrul proiectului „LIFE08 NAT/RO/000501 – Conservarea acvilei țipătoare mici în România” menit să implementeze diverse măsuri de conservare a acestei specii. Proiectul a fost realizat în parteneriat, de către Agenția de Protecția Mediului Sibiu, Asociația „Grupul Milvus” și Societatea Ornitologică Română. Dintre păsările cu emițătoare numai două mai puteau fi urmărite în migrația de toamnă din 2015, dar din păcate și una dintre acestea – Erika – probabil a murit în Botswana în ianuarie 2016.

Acvilele parcurg în medie 9000 de km în 80 de zile pentru a ajunge în cartierele lor de iernare, migrația de primăvară este însă mai scurtă și cu două săptămâni!

Din observațiile științifice furnizate de transmițătoare, în ultimii ani au fost observate mai multe piedici pe ruta lor: de exemplu, peninsula Sinai pare a fi o capcană geografică unde intră de obicei doar păsările tinere, fără experiență, pe când adulții – experimentați – ocolesc Golful Suez la nord de orașul Suez. Păsările tinere coboară instinctual spre sud, până când ajung în vârful peninsulei Sinai, unde de multe ori nu reușesc să treacă golful Suez (lat de 20-30 km), epuizați se adună la stația de epurare a localității Sharm-al-Sejk (sursă de apă dulce) unde multe mor din lipsă de hrană. O acvilă – Jakab – a ales o rută interesantă, a trecut peste Peninsula Arabă și a intrat pe continentul african prin strămtoarea Bab el Mendeb.

Dacă totul va merge bine, îl așteptăm pe Arlie la cuibul său din Piemontul Făgărașului la începutul lunii aprilie!

Dumbrăvencele – pauză de odihnă în regiunea Sahel!

Două dumbrăvence (Coracias garrulus) echipate cu transmițătoare în Ungaria, în cadrul proiectului româno-maghiar „Conservarea dumbrăvencei în Bazinul Carpatic (LIFE13/NAT/HU/000081)” în care Grupul Milvus este partener, au oferit cercetătorilor informații interesante despre rutele lor. Au străbătut Balcanii prin Grecia și Serbia și au trecut Marea Mediterană spre Egipt.

Au ales să petreacă o lună (sfârșitul de septembrie – sfârșitul de octombrie) în regiunea Sahel (granița dintre Ciad și Sudan), o savană verde, plină de vegetație, numai bună pentru a-și înnoi resursele de energie necesare pentru drum! După o pauză de o lună și jumătate, păsările s-au îndreptat către zonele de iernare din Namibia și Botswana). Ne așteptăm, ca păsările să pornească în orice moment. În Câmpia de Vest, populația dumbrăvencei este estimată la o sută de perechi și este considerată o specie vulnerabilă. De altfel, în Europa, aproximativ 40 la sută din populațiile acestei specii au dispărut în ultimii 50 de ani.

Drumul dumbrăvencelor poate fi urmărit aici.

**Vânturelul de seară (Falco vespertinus), cuibărește, iernează și migrează gregar**

Cea mai mica pasăre răpitoare din țara noastră, înainte de a pornit în lungul ei drum spre Africa, se adună în zone de premigrație. Acestea sunt teritorii tradiționale, neschimbate de ani de zile, unde se strâng sute sau uneori chiar mii de exemplare pentru a înnopta împreună. De altfel, migrează spre cartierele de iernare din sudul Africii fără a urmări rute bine conturate. Pe moment, puteți urmări migrația a trei păsări din România echipate cu transmițătoare:

Pe la mijlocul lunii aprilie, vânturelul de seară se întoarce în Europa, depunerea pontelor (între 2-4) are loc abia prin mijlocul lunii mai.

**Berzele (Ciconia ciconia) – vedetele camerei web de la Dumbrăvioara**

Anul trecut, camera web instalată în localitatea Dumbrăvioara a avut un mare succes! În perioada de eclozare a ouălor de barză, în doar două săptămâni am înregistrat peste 9 mii de persoane care au accesat pagina pentru a urmări în direct, viața acestor păsări.
Vestea bună este că și ele sunt pe drum!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!