O agricultură prietenoasă cu mediul!

DSC_6358Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” vine în întâmpinarea fermierilor din regiunile Târnavei Mici și Valea Nirajului, printr-un amplu proiect de consiliere. Scopul întâlnirilor este de a informa fermierii despre Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), realizarea unei agriculturi prietenoase cu mediul, dar mai ales furnizarea unor date despre cum își pot rentabiliza fermele și terenurile astfel încât producția să fie una ecologică. În acest sens, patru facilitatori comunitari ai Grupului Milvus vor demara o serie de întâlniri în 12 comune din județul Mureș: Bălăușeri, Bereni, Călugăreni, Eremitu, Fântânele, Ghindari, Hodoșa, Măgherani, Miercurea Nirajului, Neaua, Sângeorgiu de Pădure, Vărgata și Vețca. Primele întâlniri vor fi organizate în comune, ulterior, fiecare fermier va beneficia de consiliere personală la cerere.  Fiecare facilitator comunitar va fi responsabil de 3 comune, iar țelul este ca 135 de persoane din aceste regiuni să beneficieze de cele mai bune și eficiente informații. Prima întâlnire va avea loc luni, 27.04.2015 în comuna Eremitu. Zonele agricole cu Înaltă Valoare Naturală reprezintă aproximativ 30% din totalul suprafeței agricole din România, adică 5 milioane ha asociate cu ferme de mici dimensiuni în zone colinare. Practicile agricole tradiționale au contribuit la menținerea multor zone de acest tip în stare naturală. Ele au o serie de beneficii: apă și produse alimentare de calitate înaltă, reținerea carbonului sau controlul inundațiilor, oportunități pentru recreere și, deseori, o calitate ridicată a vieții. Programul de consiliere are loc un an de zile și se desfășoară prin programul ”Dezvoltare rurală și Terenuri Agricole cu Înaltă Valoare Naturală” finanțat de Programul de Cooperare Elvețian-Român.  Implementator al proiectului este Fundația ADEPT, AGRIDEA, WWF România, ProPark, iar Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”  este partenerul local. Pentru mai multe informații sunați la următorul număr de telefon: 0265 264726

Lăsați un comentariu