Numărătoare de iarnă a păsărilor de apă – 2021

La începutul fiecărui an, în perioada 10-20 ianuarie are loc Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice, recensământ cunoscut mai bine sub numele de MidWinter. Acesta este un program internațional, coordonat la nivel global de către Wetlands International, iar în România de către Societatea Ornitologică Română și Asociația „Grupul Milvus”.

Scopul programului este numărarea completă a efectivelor speciilor de păsări acvatice în locurile vizitate. Sunt însă binevenite listele complete de specii care se referă la notarea tuturor speciilor observate în cadrul ieșirilor. Pentru fiecare arie vizitată se realizează o listă separată.

În iarna anului 2020, observațiile au fost efectuate de către un număr de 108 participanți, care au numărat în total 496.606 păsări. Dintre acestea, 402.532 de exemplare au aparținut speciilor acvatice. Din cele 169 de specii identificate, 87 au fost specii de apă, strict legate de mediul acvatic.

Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice ne ajută să urmărim tendințele populațiilor de la an la an. Pe baza seturilor anuale de informații, se pot observa modificările la nivel local, național, dar și global, de-a lungul întregului culoar de migrație și se poate interveni cu măsuri de conservare în cazul în care unele specii prezintă regrese numerice.

În România, ieșirile se realizează în zone umede, precum râuri, bălți, lacuri, acumulări și pe litoral. De regulă, zonele cele mai vizitate sunt cursurile râurilor mari (Dunăre, Olt), Delta Dunării și acumulările mari din zonele joase, unde păsările acvatice sunt prezente în număr mare. Chiar dacă în această perioadă, de regulă, sunt temperaturi scăzute și multe dintre lacuri pot îngheța, mai mereu se găsesc unele luciuri de apă, unde păsările se strâng în număr mare și pot fi numărate mai ușor.

Citiți mai mult despre program pe pagina noastră dedicată, dacă vreți să participați, contactați coordonatorii: szilard.daroczi@milvus.ro și cristi.domsa@sor.ro.

Lăsați un comentariu