Lupta pentru Legea privind Restaurarea Naturii continuă!

Natura și numărul tot mai mare al părților interesate care susțin Legea privind restaurarea naturii pot răsufla: grupurile conservatoare și de dreapta nu au reușit să împiedice introducerea proiectului de lege pe ordinea de zi a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European. 

Ministerul Mediului din România: România va susține noul regulament pentru restaurarea naturii

Apreciem faptul că Ministerul Mediului din România s-a pronunțat în favoarea proiectului de lege înainte de vot, deoarece poziția ministerului este clară: este esențial pentru România să promulge această lege. Cu toate acestea, este regretabil faptul că mai mulți europarlamentari reprezentând România, resping în mod deschis punerea în aplicare a unuia dintre cei mai importanți piloni ai Pactului Verde European.

Partidul Popular European (PPE), din motive care sunt complet de neînțeles pentru noi, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a bloca proiectul de lege într-un stadiu incipient, iar acest lucru a dus la diviziuni pe o serie de probleme. În cele din urmă, după trei ore de ședință, votul asupra amendamentelor care au mai rămas și asupra raportului final a fost amânat pe 27 iunie. 

Partidul Popular European (PPE) face campanie împotriva proiectului de lege de luni de zile, pe baza unor informații false, amenințând cu expulzarea europarlamentarilor care au susținut proiectul de lege într-un mod antidemocratic fără precedent. De asemenea, grupul s-a retras din negocierile premergătoare votului, întorcând spatele amendamentelor care vizau acordarea de sprijin financiar pentru fermierii care introduc măsuri de redresare. Este, de asemenea, foarte regretabil faptul că unii membri ai RENEW au luat, de asemenea, o poziție împotriva restaurării naturii. În pofida acestor eșecuri, celelalte grupuri politice din Parlament (S&D, Verzii, Stânga și majoritatea din RENEW) au votat în interesul cetățenilor, agricultorilor, pescarilor și întreprinderilor amenințate de schimbările climatice și de pierderea biodiversității.

Sofie Ruysschaert, responsabil pentru politica de conservare la Birdlife Europe, a declarat „Astăzi, în ciuda unei campanii masive de dezinformare și a amenințărilor din spatele ușilor închise din partea Grupului PPE, un grup puternic de alți deputați europeni a reușit să se ridice în picioare pentru Legea privind restaurarea naturii și pentru Pactul Verde European. Ei au acordat atenție faptelor și cifrelor prezentate de mii de savanți europeni.”

Sabien Leemans, Senior Biodiversity Policy Fellow la Biroul de Politici Europene al WWF, spune: „Astăzi, UE tocmai a reușit să scape de o mare rușine internațională. Cu toate acestea, săptămânile care urmează reprezintă ultima șansă pentru deputații europeni de a salva proiectul de lege privind natura, credibilitatea UE și, în același timp, de a realiza Pactul Verde European. Comisia ENVI trebuie să rămână fidelă misiunii sale: să lupte împotriva schimbărilor climatice și să oprească distrugerea naturii. Nu există un Pact Verde European fără protecția biodiversității și nu există protecția biodiversității fără o lege privind restaurarea naturii”.

Ioannis Agapakis, jurist specialist în conservarea naturii la ClientEarth: „În ciuda lipsei unui vot final, legea vitală de refacere a suprafețelor terestre și a oceanelor din UE va continua să existe. Cu toate acestea, voturile haotice asupra amendamentelor individuale ar putea crea portițe de scăpare semnificative care, dacă nu sunt abordate, riscă să slăbească semnificativ legea. O legislație care nu asigură o restaurare pe termen lung, ci sporește pierderea biodiversității. Și primii care vor plăti acest preț, vor fi economia UE și cetățenii săi. Dacă deputații europeni vor continua să ignore rațiunea, legislația și știința în următoarea sesiune de vot, ne vor pune în mod activ în pericol pe noi și natura.”

Sergiy Moroz, șef al Politicii privind apa și biodiversitatea la Biroul European de Mediu: „În ultimele săptămâni, un număr tot mai mare de persoane, inclusiv comunitatea științifică, s-au pronunțat în favoarea Legii privind restaurarea naturii ca soluție atât pentru criza climatică, cât și pentru cea a biodiversității. Argumentele științifice sunt clare: securitatea alimentară și agricultorii sunt cei mai expuși riscului din cauza schimbărilor climatice și a distrugerii naturii. Îndemnăm deputații europeni să nu cedeze campaniilor de dezinformare și să continue negocierile fără întârziere pentru a adopta o lege puternică de refacere a naturii în comisia principală și în plen.”

Proiectul de lege privind restaurarea naturii este susținut nu numai de ONG-urile de protecția naturii, ci și de industria eoliană, cea solară, de organizațiile cinegetice, de organizațiile de fermieri și apicultori, de companii și grupuri de afaceri, de primari și de peste 900.000 de cetățeni europeni. Amendamentele rămase și raportul final vor fi supuse la vot în cadrul comisiei ENVI la următoarea reuniune din 27 iunie. Acest vot va determina dacă proiectul de legislație va fi sau nu discutat în plen.

📧 Cere și tu implementarea acestui proiect de lege, sunt doar câteva click-uri pentru tine, dar pentru natură ar putea însemna supraviețuirea! https://milvus.ro/gameon/nature-restoration-law/

Lăsați un comentariu