Hrănirea păsărilor, în prim plan

Păsările care petrec iarna la noi reușesc să-și procure hrana mai greu. Amplasarea hrănitoarelor poate avea un rol important în supraviețuirea păsărilor, dar poate fi folosită și ca scopuri educative.

În 2023 am reluat seria activităților educative pe această temă, iar primul grup care ne-a vizitat a fost de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Târgu Mureș. Activitatea noastră a fost o răsplată pentru interesul și curiozitatea arătată de acești copii la un concurs de natură organizat anul trecut de către școala lor.

De ce pleacă spre țări mai calde anumite specii de păsări? Ce se întâmplă cu înaripatele care rămân la noi pe timpul iernii? Cu ce putem hrăni păsările rămase? Acestea sunt numai câteva dintre întrebările la care copiii au primit răspuns.

Cum era de așteptat, momentul cel mai așteptat a fost inelarea păsărilor care au fost capturate cu ajutorul plasei amplasate în curtea noastră. Am reușit să prindem numeroase exemplare de pițigoi mare și chiar și un pițigoi albastru, printre cei mai constanți vizitatori ai hrănitoarelor de păsări. 

Cei prezenți au aflat de ce inelarea este importantă și ce informații ne poate oferi această activitate. Eliberarea pițigoilor a fost un moment memorabil, fiind primul contact direct pe care l-au avut cei prezenți cu un animal sălbatic.

Lăsați un comentariu