Grupul Milvus organizează tabără de inelare pe Grindul Chituc

_DSC6547Grindul Chituc, situat la extremitatea estică a României, acționează ca o pâlnie în ceea ce privește migrația păsărilor cântătoare, fiind situat între Lacul Sinoe și Marea Neagră. Pentru a studia intensitatea și dinamica migrației, Grupul Milvus a organizat două tabere de inelare în 1996 și 1997. Anul acesta, între 5 august și 1 noiembrie, are loc cea de-a treia tabără de inelare pe Grindul Chituc, și se anunță a fi una dintre cele mai mari tabere de inelare organizate vreodată în România și totodată cel mai mare eveniment ornitologic din 2014 în țara noastră, activitatea de inelare fiind continuă pe parcursul a 13 săptămâni. Faptul că numărul de păsări capturate în primele trei săptămâni a trecut de 2500 de exemplare, suntem încrezători că vom atinge ținta de 10000 de exemplare până la sfârșitul taberei.

_DSC5708Tabăra este organizată în cadrul proiectului “Sistemul național de gestiune și monitorizare a speciilor de păsări din România în baza Articolului 12 din Directiva Păsări”, proiect Finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial Mediu și co-finatat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, implementat de Fundatia Centrul National pentru Dezvoltare Durabila, în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” și Societatea Ornitologică Română.

Pentru informații suplimentare despre tabără și păsările capturate, respectiv pentru informații despre posibilitățile de participare la tabără, vă rugăm accesați pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/chitucringing2014.

Rezultate preliminare:

Chituci fogas

 

 

Lăsați un comentariu