Grupul Milvus, împreună cu localnicii din Neaua a montat un suport pentru cuib de berze

Post published:martie 4, 2014
Post category:Știri
Post comments:3 Comentarii

După spusele localnicilor, nimeni nu-și amintește de berze trăind în comuna Neaua (județul Mureș). Primele berze au apărut în urmă cu doi ani (2012) în localitatea Neaua, și imediat s-au apucat de construirea unui cuib. În primul an au și cuibărit cu succes, însă în anul următor doar una dintre berze s-a întors la cuib. Iar cuibul în continuu lărgit a devenit prea mare pentru stâlpul pe care era construit. Deoarece construcția a ajuns prea aproape de liniile electrice, Grupul Milvus a decis că este necesară amplasarea unui suport special pentru cuibul de barză.

Suportul pentru cuibul de barză, care este reglabil și astfel poate fi amplasat pe diferite tipuri de stâlpi, a fost confecționat de către un specialist local, László Bakó. Pe data de 26 februarie angajații firmei Globen din Târgu Mureș au doborât cuibul, iar pe 28 februarie (după ce au coborât suporturile firelor de pe stâlp, făcând astfel loc instalației) au montat suportul. O parte din cuibul vechi a fost relocat pe suportul instalat, astfel motivând berzele să-și reconstruiască cuibul. Deocamdată așteptăm proba finală a cuibului: oare o să le placă berzelor noua lor casă? Noi credem că da!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

This Post Has 3 Comments

Felix Sabau aprilie 15, 2014 Răspunde

Buna ziua,
va rog sa imi spuneti care sunt pasii care trebuie urmati pentru a putea amplasa un suport de cuib de barza pe stalpul din fata casei mele.
Cu stima,
Felix Sabau
0726.69.32.44
1. zsani aprilie 23, 2014 Răspunde
  
  Buna ziua,
  
  Pe stalpul respectiv cuibareste deja o pereche de barza, sau incearca sa-si faca cuib? Montare unui suport pentru cuib de barza pe stalp de electricitate poate fi destul de scump. In consecinta, noi incurajam montarea de suporturi pe stalpii pe care berzele cuibaresc deja. In aceste situatii suportul rezolva pe o parte problemele pe care cuibul cauzeaza retelei de electricitate (scurtcircuit, caderi de tensiune) pe de alta parte ofera o baza sigura de cuibarit berzelor.
  
  Berzele isi aleg locul cuibului dupa reguli inca ne-intelese in totalitate nici de catre ornitologi. In majoritatea cazurilor, daca exact pe acel stalp nu incearca berzele sa-si faca cuib (sau nu au deja cuib), degeaba montam un suport pentru ca nu vor cuibarii pe el. In putine cazuri berzele pot fi „atrase” la un nou stalp – de ex. daca incearca sa-si construiasca cuib in apropiere, dar nu reusesc, un suport bine montat poate sa le atraga. Dar asemenea cazuri sunt rare. Daca aveti un cuib sau exista o pereche care incearca sa-si contruiasca cuib pe respectivul stalp – atunci va putem indruma mai departe.
2. zsani mai 13, 2014 Răspunde
  
  Buna ziua,
  
  Pe stalpul respectiv cuibareste deja o pereche de barza, sau incearca sa-si faca cuib? Montare unui suport pentru cuib de barza pe stalp de electricitate poate fi destul de scump. In consecinta, noi incurajam montarea de suporturi pe stalpii pe care berzele cuibaresc deja. In aceste situatii suportul rezolva pe o parte problemele pe care cuibul cauzeaza retelei de electricitate (scurtcircuit, caderi de tensiune) pe de alta parte ofera o baza sigura de cuibarit berzelor.
  
  Berzele isi aleg locul cuibului dupa reguli inca ne-intelese in totalitate nici de catre ornitologi. In majoritatea cazurilor, daca exact pe acel stalp nu incearca berzele sa-si faca cuib (sau nu au deja cuib), degeaba montam un suport pentru ca nu vor cuibarii pe el. In putine cazuri berzele pot fi “atrase” la un nou stalp – de ex. daca incearca sa-si construiasca cuib in apropiere, dar nu reusesc, un suport bine montat poate sa le atraga. Dar asemenea cazuri sunt rare. Daca aveti un cuib sau exista o pereche care incearca sa-si contruiasca cuib pe respectivul stalp – atunci va putem indruma mai departe.

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!