Gâsca cu gât roșu, un lopătar și un cocor, observări rare la Heleșteele de la Iernut și Cipău!

birdwatching Vremea bună și aceste specii de păsări mai rare au încununat ziua dedicată observațiilor de păsări acvatice organizată duminică în cadrul evenimentelor Milvus 25! Evenimentul a avut loc la Heleșteele de la Iernut și Cipău, arie protejată în cadrul rețelei Natura 2000 și care se află în custodia asociației noastre. La această ieșire pe teren au participat atât membrii organizației cât și voluntari, persoane interesate și presa. Am avut o zi însorită, astfel, am putut observa păsările de apă în condiții de lumină excelentă. Curiozitățile zilei au fost gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), un exemplar, respectiv 12 de exemplare de lebădă de iarnă (Cygnus cygnus) la Iernut, iar la Cipău un juvenil de lopătar (Platalea leucorodia) și un cocor (Grus grus), toate specii rare pentru zonă. Pe lângă speciile obișnuite, am observat și unele sporadice, precum cufundar polar, ferestraș mic sau șoim călător. La eveniment au participat 50 de persoane.

Lăsați un comentariu