Dragi orădeni și turiști care vă aventurați în împrejurimi!

Cu toate că orașul vostru se află la câmpie, zona montană, cu pădurile sale mai reci, nu este departe. Astfel, sunt șanse să vă întâlniți și cu vipera comună, dar nu e cazul să vă panicați. Specia este foarte rară și nu a fost semnalată de mult în zonă.

Iar dacă totuși întâlniți un șarpe, în cele mai multe cazuri, va fi șarpele de casă (Natrix natrix), un șarpe neveninos, care preferă habitatele umede și se hrănește cu amfibieni (broaște și tritoni), sau șarpele de apă (Natrix tessellata), care consumă de obicei pești. Un alt șarpe pe care-l puteți vedea este șarpele de alun (Coronella austriaca), tot neveninos, care trăiește pe dealurile însorite din vecinătate și preferă ca hrană șopârlele și micromamiferele – șoarecii. Puteți întâlni chiar și inofensiva șopârlă fără picioare – năpârca (Anguis colchica), o șopârlă care se hrănește mai ales cu râme și limacși.

Pe scurt, șarpele de casă se poate identifica după petele galbene și negre de la baza capului, șarpele de casă după petele închise care alternează pe corp, șarpele de alun după dunga brună de la nas până la colțul gurii și năpârca după solzii mici și aspectul strălucitor, ca de sticlă.

În zonă e foarte rar, dar puteți avea șansa să întâlniți și vipera comună (Vipera berus), cu toate că  de mulți ani nu avem nicio semnalare a prezenței sale aici. Specia poate fi diferențiată pe baza modelului de zig-zag pe corp. Vipera comună poate avea și exemplare cu colorit uniform închise sau roșiatice. Consumă micromamifere (șoareci) și șopârle.

Nu-i ucideți fiindcă sunt ființe nevinovate!

Vipera folosește veninul doar pentru a captura hrana și în digestie sau, pentru a se apăra, atunci când sunt capturate. Exemplarele întâlnite în oraș pot fi ușor direcționate cu o mătură, de exemplu, spre o cutie (sau o găleată) așezată pe pământ. Transportați-le la cel mai apropiat habitat natural umed (șarpele de casă, șarpele de apă) sau pe un deal însorit cu tufăriș (șarpele de alun, năpârca, vipera comună).

Prezența acestor specii în vecinătate dovedește că trăiți și că v-ați aventurat într-un mediu sănătos, natural. Chiar puteți fi mândri de acest lucru!

Mușcăturile de vipere se pot evita!

Cele mai multe mușcături se întâmplă când acestea sunt capturate și manipulate. Vipera nu este o jucărie, nu vă jucați cu ea! O îmbrăcăminte adecvată, bocanci înalți, pantaloni lungi vă pot asigura o apărare corespunzătoare. Fiți atenți unde puneți mâna și unde vă așezați. În zone cu vipere, câinii trebuie ținuți în lesă! În caz de mușcătură de viperă, trebuie să rămâneți calmi. Aceste mușcături sunt foarte rar fatale, există și mușcături fără venin, uscate sau cu o cantitate mică. Însă, trebuie să ajungeți cât mai repede la spital. Sunați la 112 pentru ajutor! Nu utilizați garouri, nu tăiați/incizați rana și nu beți alcool sau alte băuturi energizante!

Dacă fotografiați vreo specie, puteți încărca fotografia pe grupul de Facebook Herping România pentru determinare, datele de distribuție sunt binevenite în baza de date OpenHerpMaps!

Lăsați un comentariu