Ce s-a întâmplat în acest an în cuibul de berze

Ca de fiecare dată, și în acest an acesta ați urmărit cu mare interes tot ceea ce s-a întâmplat în cuiburile de berze din Dumbrăvioara. Până când acestea vor fi repopulate și pornim, din nou, camerele web, să aruncăm o privire asupra evenimentelor petrecute în acest an în cele două cuiburi monitorizate.

Primul cuib echipat cu camera web din Dumbrăvioara a fost ocupat de noul său rezident în data de 2 aprilie a acestui an. Femela a sosit câteva zile mai târziu. Pe baza numărului său de inel 7720, aceasta are 3 ani și a fost marcată ca pui pe 6 iunie 2019 în Aluniș. Între timp, această pasăre a fost înlocuită de o altă femelă, fără inel. În data de 1 mai am observat prezența primului ou, iar când deja ne-am îngrijorat, că pereche va avea doar un singur pui, a apărut un al doilea, apoi al treilea și încă unul, și așa au fost patru. Din păcate, doar doi pui au eclozat. Perechea de berze le-a creat un cămin sigur pentru cei doi pui, în timp ce femela i-a protejat cu grijă pe cei mici de razele puternice ale soarelui, masculul zbura adesea deasupra cuibului pentru a ține intrușii departe. A existat o mare îngrijorare la mijlocul lunii iunie pentru unul dintre pui, care părea să aibă probleme la unul dintre picioare. Pe 8 iulie a venit la fata locului un medic veterinar si cu toții am putut răsufla ușurați, întrucât veterinarul Borka Levente de la Vets4Wild, le-a declarat pe cele doua berze mici sănătoase tun. În data de 10 august ambii pui au părăsit cuibul, iar la scurt timp, aceștia au fost urmați și de părinții lor.

Interesul mare pentru berze ne-a determinat să instalăm o doua cameră web pe alt cuib din Dumbrăvioara. Prima locatar al acestui cuib a sosit în 26 martie a acestui an, iar câteva zile mai târziu i s-a alăturat și partenerul. În aprilie, perechea de berze a depus 5 ouă, iar pe 1 mai a clocit primul pui, urmat de ceilalți patru. Deși toate ouăle au eclozat, la numai o lună cel mai mic dintre pui a murit. Ceilalți patru pui, în schimb, s-au dezvoltat fără probleme. Mulți dintre voi ați stat zilnic cu ochii pe cei mici și ați urmărit evoluția lor. De la voi am aflat, în data de 18 iulie, că primul pui și-a luat zborul. Au urmat și restul puilor. Cuplul de berze s-a mai bucurat câteva zile de cuibul lor, iar în 12 august și-au luat și ei zborul spre Africa.

Mulțumim vouă, care ne-ați ținut la curent cu întâmplările din cele două cuiburi și vă așteptăm să ne urmăriți și anul viitor!

Lăsați un comentariu

This Post Has 2 Comments

  1. Brigita

    … ora 17.50 … Si in acest an, 2022, ca si in ceilalti ani, cele petrecute in cuib, in ambele cuiburi, au tesut o poveste… o poveste cu bune si cu rele, cu emotii, cu frici, cu nopti nedormite, dar si cu bucurii si reusite… finalul a fost asa cum trebuia sa fie, natural, asa cum este dictat de natura… NOI, cei de aici, multumim din suflet, MILVUS, si nu numai … multumim tuturor acelora care si-au dat mana cu mana pentru bunul mers al lucrurilor, etc. … In asteptarea unei noi povesti, sa ne revedem cu bine „pe calea undelor”… 🙂

  2. Daniela Banu

    Mulțumim pentru tot.. Sa fiti sănătoși și sa ne vedem.. cu bine!!!