Bursa Milvus continuă și în 2021!

Ai vreo idee bună de cercetare, pasionat de o specie, dar nu ai avut vreme sau bani pentru a-ți realiza visul? Atunci trimite-ne proiectul tău! Bursele noastre sunt menite pentru a încuraja studenții (nivel licență sau master), interesați de zoologie, ecologie și/sau protecția naturii, să pornească cu dreptul spre o carieră în domeniul protecției naturii.

Noi punem la dispoziția voastră un buget de 4000 RON/proiect, voi trimiteți-ne proiectele voastre! Un juriu format din specialiștii Grupului Milvus va evalua fiecare proiect în parte și va decide câte burse merită susținute financiar. Vom selecta cele mai bune și inovative proiecte care coincid cu obiectivele generale ale Grupului Milvus, teme referitoare la studiul speciilor de animale și plante periclitate și/sau protejate, arii protejate și situri Natura 2000, activități de recensământ sau monitoring.

Încurajăm folosirea bursei pentru finanțarea lucrărilor de licență și disertație, iar la cerere, asigurăm consultanță științifică și mentorat participanților declarați câștigători.

Anul trecut, la concursul nostru au fost înscrise nouă proiecte, din care două au primit finanțare: Andrei Dinu a monitorizat coloniile păsărilor ihtiofage din Insulele Brăilei, iar Nándor Erős a studiat factorii care influențează distribuția broaștei de mlaștină.

Așteptăm înscrierile voastre până la data de 28 februarie 2021 pe adresa office@milvus.ro sau attila.marton@milvus.ro
Succes!

Ghidul solicitantului

Formular

Bursa Milvus – model

Lăsați un comentariu