Aventura verii

1Excursii, păsări, iurte, saci de dormit, jocuri de cunoașterea naturii și iar jocuri!  Așa a arătat aventura de vară a unui grup de peste 30 de copii, participanți la cea de-a zecea tabăra a Grupului Milvus – Școala Naturii din localitatea Rigmani, județul Mureș.

Timp de o săptămână, copiii au jucat rolul unor mici exploratori, au avut ocazia de a participa la discuții interactive despre lumea animalelor și modul în care natura funcționează. Lectorii, biologi și cercetători, fie invitați din cadrul Universității Sapientia și Universității „Babeș – Bolyai” , fie ai Grupului Milvus, i-au călăuzit pe „curioși” pe poteca științei – au fost capturate păsări pentru a fi inelate și apoi eliberate spre deliciul copiilor; s-a vorbit despre viața liliecilor (Asociația pentru Protecția Liliecilor), iar la lumina frontalelor s-a încercat observarea lor în apropierea unui lac; cât despre păianjeni, putem spune că mai tuturora le-a trecut frica atunci când explicațiile au clarificat multe din temerile participanților.

4 nap1

Urmele de animale descoperite în noroiul potecilor sau capturarea unui pârș de alun au fost momente pline de curiozitate și considerate de cei mici printre cele mai frumoase din tabără. Și tot la acest capitol se înscrie micul atelier de confecționat magneți pentru frigider ornamentați cu oase de mamifere mici din ingluvii de bufniță!

Scopul taberei Milvus este de a oferi cât mai multor copii, informații și experiențe inedite în mijlocul naturii. Cât de altfel este să înveți despre animale și plante în Natură! Și dacă nu sunteți convinși, fotografiile vă vor lămuri. CLICK AICI!

Lăsați un comentariu