Am întărit un cuib de acvilă de câmp

Acvila de câmp este una dintre speciile care au suferit un declin semnificativ la nivel mondial, fiind totodată inclusă pe Lista Roșie a României ca specie „critic periclitată”. În jurul anilor 1970 specia a dispărut în totalitate din România și a fost nevoie de 50 de ani să cuibărească din nou pe teritoriul țării noastre.

Recent colegii noștri s-au deplasat la cele trei cuiburi de acvilă aflate în județul Arad, singurele despre care avem cunoștințe pe teritoriul țării. La verificarea acestora, au constatat că unul dintre ele s-a deteriorat în timpul iernii. Pentru a facilita cuibăritul, s-a luat decizia întăririi lui. În acest sens, a fost montat un suport metalic pentru a-i crește stabilitatea, peste care s-au pus crengi.

Întrucât acvila de câmp poate folosi același cuib timp de mulți ani, sperăm că prin întărirea acestuia, să ne putem bucura de creșterea succesului de cuibărit.

Lăsați un comentariu