Încă o ursoiacă salvată din lațul braconierilor

  • Post category:Știri
  • Post comments:1 Comment

DSCF5760În după-amiaza de 24 septembrie (după exact o lună de la un eveniment asemănător) am reușit să salvăm încă o ursoaică adultă dintr-un laț montat de braconieri. Intervenția a avut loc în zona de deal al proiectului nostru axat pe urși. După ce am fost anunțați de către asociația locală de vânătoare, în câteva ore am ajuns la fața locului. Animalul era prins pe malul unui râu, la marginea unei localități. Acțiunea de salvare a avut loc cu ajutorul vânătorilor locali, iar asistența veterinară de specialitate a fost asigurată de către colegii de la Vets4Wild.

Tranchilizarea a decurs rapid și fără incidente. Din fericire, animalul nu prezenta răni deosebite – lațul a prins-o în zona pieptului. Însă ursoaica a pierdut un canin inferior în urma mușcării repetate al lațului, respectiv al arborilor din împrejurimi. După tranchilizare am avut nevoie de o mașină de teren pentru a o scoate de pe malul râului, întrucât era deosebit de grea, respectiv era și înțepenită între câțiva arbori. După eliberare am reușit s-o ridicăm pe o remorcă și înaintea venirii serii am transportat-o la locul final de eliberare – departe de așezământ și de activitățile umane.

DSCF5801Ursoaicei i s-a montat și un colar GPS-GSM – ultimul din acest an. Întrucât echipamentul (cu o curea cu circumferința de 70 cm) s-a dovedit a fi prea mică pentru gâtul ursoaicei, am fost nevoiți s-o lungim cu o curea specială din piele pregătită dinainte, tocmai cu acest scop. Cu ajutorul acestui echipament, de-acum încolo ursoaica va fi în permanență monitorizată.

Am așteptat mai mult de 7 ore până ce animalul a început să-și revină. La acel moment (ora 3 dimineața) am lăsat-o să-și revină în liniște și am plecat și noi acasă. În dimineața următoare locația a fost din nou verificată – urmele ei clar vizibile atestau că animalul a plecat.

DSCF5815

 

 

Mai multe detalii despre activitățile noastre de cercetare și conservare a ursului brun pot fi găsite pe pagina web a proiectului (din păcate, deocamdată doar în limba engleză).

Lăsați un comentariu

This Post Has One Comment

  1. Jan van diermen

    what would poachers do with the dead bear or is it just for killing, and is the penalty still 29 days in prison when you get caught poaching with strings??