Evoluția migrației aproape în timp real

Post published:august 10, 2026
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Am ajuns la a 13. ediție a Taberei de inelare de pe Grindul Chituc, una dintre cele mai importante locații din România pentru monitorizarea păsărilor migratoare.

Odată cu începerea activității de inelare din acest an, lansăm și o pagină web dedicată, unde publicul va putea urmări evoluția migrației aproape în timp real: numărul de păsări capturate în fiecare zi, date despre fiecare specie capturată în parte și evenimente importante din viața taberei. Rezultatele zilnice ale taberei din 2026 pot fi urmărite aici.

Peste 170.000 de păsări monitorizate în ultimii 12 ani

Primele tabere de inelare ale păsărilor migratoare pe Grindul Chituc au fost organizate de Asociația Grupul Milvus în 1996 și 1997. Am reluat activitatea de inelare după o pauză de 17 ani, și din 2014, monitorizarea migrației de toamnă se desfășoară anual.

În perioada 2014-2025, am marcat cu inele ornitologice 170.615 păsări aparținând a 189 de specii. Împreună cu cele 9.340 de păsări inelate în 1996 și 1997, numărul total de păsări marcate pe Grindul Chituc ajunge la aproape 180.000 de exemplare.

Cele mai numeroase specii capturate în perioada 2014-2025 au fost măcăleandrul (Erithacus rubecula, 16.625 de exemplare), muscarul mic (Ficedula parva, 15.927 de exemplare), lăcarul mic (Acrocephalus schoenobaenus, 14.943 de exemplare), pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus, 14.122 de exemplare) și pitulicea fluierătoare (Phylloscopus trochilus, 10.549 de exemplare).

Studiul nostru urmărește efectele pe termen lung a schimbărilor climatice asupra migrației păsărilor și schimbările populaționale în efectivele migratoare ale speciilor. Rezultatele indică tendințe de scădere a populațiilor migratoare pentru unele specii, precum pescărelul albastru (Alcedo atthis), sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio) și sturzul cântător (Turdus philomelos), în timp ce pentru alte specii, precum lăcarul de mlaștină (Acrocephalus palustris), datele prezintă o tendință de creștere.

Păsările inelate de noi traversează Europa și ajung până în Africa

Inelarea nu oferă informații doar despre numărul păsărilor care trec prin Chituc. Putem afla informații despre rutele de migrație atunci când păsările marcate sunt recapturate sau observate în alte țări, În perioada 2014-2025, 39 de păsări inelate pe Grindul Chituc au fost regăsite în afara României, iar 16 păsări inelate în alte țări au fost ulterior recapturate sau observate pe Chituc.

Una dintre cele mai impresionante deplasări documentate este cea a unui muscar sur (Muscicapa striata), inelat pe Chituc în 2019 și găsit mort la aproximativ 7.500 km distanță, în Pretoria, Africa de Sud. Aceasta este cea mai îndepărtată regăsire a unei păsări inelate de noi.

Chituc, un loc al surprizelor

Pe lângă speciile comune, tabăra a devenit în ultimii ani un punct important pentru documentarea speciilor rare. Între 2014 și 2025, datorită activității de inelare, am adăugat șapte specii noi la lista avifaunei României, printre care pitulicea de ienupăr (Phylloscopus nitidus), măcăleandrul albastru (Tarsiger cyanurus), pitulicea de munte (Phylloscopus bonelli), brumărița siberiană (Prunella montanella), pitulicea măslinie (Phylloscopus schwarzi) și sturzul cu creastă galbenă (Seiurus aurocapillus). Incluzând primele ediții din 1996 și 1997, tabăra de inelare a contribuit cu zece specii noi la lista avifaunistică a României.

Urmăriți migrația alături de noi

Începând din 2026, vrem să facem rezultatele activității noastre de cercetare mai accesibile publicului. Noua pagină web va permite oricui să urmărească evoluția migrației pe parcursul sezonului și să vadă cum se schimbă numărul și diversitatea păsărilor de la o zi la alta. Prin publicarea datelor zilnice, munca noastră devine mai transparentă și mai ușor de urmărit nu doar de către cercetători și ornitologi, ci și de către iubitorii de natură, voluntari, profesori, elevi și toți cei interesați de migrația păsărilor.

Monitorizarea pe termen lung este esențială pentru a înțelege schimbările prin care trec populațiile de păsări migratoare. Datele colectate la Chituc oferă deja una dintre cele mai consistente serii de date despre migrația păsărilor cântătoare din această regiune a Europei și pot contribui la o imagine mai clară asupra dinamicii populațiilor migratoare.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!