Vânturei de seară cu transmiţătoare prin satelit

AnitacskaLa data de 15 iulie 2009 a ajuns la noi un transmiţător de telemetrie prin satelit pentru a fi montat pe un vânturel de seară (Falco vespertinus). Emiţătorul de doar cinci grame este în prezent cel mai mic transmiţător existent care poate fi montat pe păsări. În total au fost achiziţionate un număr de opt transmiţătoare dintre care şapte au fost montate pe păsări din Ungaria iar unul în România. Considerăm, că acest eveniment este un pas foarte important în cunoaşterea migraţiei acestei specii periclitate. Împreună cu un număr mare de membrii al Grupului Milvus şi colegi de la MME Ungaria, la 15 iulie am montat emiţătorul miniatur pe o femelă adultă de 178 grame. Pasărea, botezată Anita, a fost capturată la colonia de la Livada de Bihor (judeţul Bihor), având o condiţie fizică excepţională. Emiţătorul, care de ceva timp a intrat deja în funcţiune, ne va transmite date despre mişcările păsării şi va creiona ruta de migraţie şi zonele de iernare din Africa. O mai bună cunoaştere a rutelor de migraţie şi a locurilor de aglomerare este indispensabilă pentru conservarea adecvată a speciei. Anita, ca şi ceilalţi vânturei de seară, sunt monitorizaţi zilnic, iar o hartă cu rutele parcurse, este actualizată la fiecare a treia zi şi poate fi accesată pe linkul:http://www.kekvercse.mme.hu/en/gmap. Pentru alte detalii privind conservarea vânturelului de seară în regiunea Panonică, finanţată din proiectul LIFE (LIFE05/NAT/H/000122), vă rugăm vizitaţi pagina:http://www.falcoproject.hu/en/content/show

Facebook Comments

This entry was posted in Știri and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>