Vânturei de seară cu transmițătoare prin satelit

Anitacska
Foto: Dehelean Luca

La data de 15 iulie 2009 a ajuns la noi un transmițător de telemetrie prin satelit pentru a fi montat pe un vânturel de seară (Falco vespertinus). Emițătorul de doar cinci grame este în prezent cel mai mic transmițător existent care poate fi montat pe păsări. În total au fost achiziționate un număr de opt transmițătoare dintre care șapte au fost montate pe păsări din Ungaria iar unul în România. Considerăm, că acest eveniment este un pas foarte important în cunoașterea migrației acestei specii periclitate. Împreună cu un număr mare de membrii al Grupului Milvus și colegi de la MME Ungaria, la 15 iulie am montat emițătorul miniatur pe o femelă adultă de 178 grame. Pasărea, botezată Anita, a fost capturată la colonia de la Livada de Bihor (județul Bihor), având o condiție fizică excepțională. Emițătorul, care de ceva timp a intrat deja în funcțiune, ne va transmite date despre mișcările păsării și va creiona ruta de migrație și zonele de iernare din Africa. O mai bună cunoaștere a rutelor de migrație și a locurilor de aglomerare este indispensabilă pentru conservarea adecvată a speciei. Anita, ca și ceilalți vânturei de seară, sunt monitorizați zilnic, iar o hartă cu rutele parcurse, este actualizată la fiecare a treia zi și poate fi accesată pe linkul:http://www.kekvercse.mme.hu/en/gmap. Pentru alte detalii privind conservarea vânturelului de seară în regiunea Panonică, finanțată din proiectul LIFE (LIFE05/NAT/H/000122), vă rugăm vizitați pagina:http://www.falcoproject.hu/en/content/show

Lăsați un comentariu