Vă provocăm să colectați date în această primăvară!

Post published:mai 9, 2025
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Primăvara s-a întors în forță, permițându-ne să ascultăm și să ne bucurăm de cântecele păsărilor. Natura ne oferă această coloană sonoră minunată, indicând că majoritatea speciilor migratoare s-au întors din locurile lor de iernare și sunt deja în plin sezon de reproducere, pregătindu-se să-și crească puii. Acum este momentul ideal din an pentru a contribui prin ieșirile tale zilnice într-un mod și mai semnificativ, colectând liste complete cu coduri de cuibărit. Acestea vor avea o importanță enormă pentru dezvoltarea bazei de date OBM (OpenBirdMaps), precum și pentru cele europene, cum ar fi EBBA2 Live Farmland.

Investește-ți timpul pentru a colecta liste complete cu coduri de cuibărit

Prin colectarea listelor complete, îi informezi pe administratorii portalului nu doar despre speciile care au fost prezente, ci și despre cele care au fost absente — o parte esențială a informației care este imposibil de obținut doar prin observații ocazionale. În mod similar, prin includerea codurilor pentru păsările care cuibăresc (îl găsești în aplicația OBM), oferi o valoare nouă atlaselor păsărilor cuibăritoare, deoarece aceste tipuri de date sunt folosite frecvent pentru a produce hărți cu probabilitatea de apariție a speciilor de păsări. În general, listele complete oferă mult mai multe informații care pot fi folosite în continuare în analize pentru diverse proiecte științifice și de conservare (de exemplu, grafice de fenologie, Atlasul păsărilor cuibăritoare, EBBA2LiveFarmland, BirdFlu Radar).

Cum să începi?

Pur și simplu luând decizia conștientă, înainte de a începe să observi păsările, de a raporta toate păsările pe care le vezi și le auzi și le poți identifica în timpul ieșirii tale (într-un loc și interval de timp dat), ceea ce înseamnă că nu omiți în mod intenționat nicio specie de pasăre.

Nu te descuraja de faptul că, odată ce decizi să faci o listă completă, brusc unele specii despre care ești sigur că trăiesc în acel loc nu se mai aud sau nu se mai văd nicăieri. Este esențial să îți amintești că se întâmplă foarte rar, ca toate speciile de păsări prezente într-un anumit loc și interval de timp să fie detectate chiar și de cei mai experimentați observatori (de exemplu, unele păsări vor fi întotdeauna complet tăcute sau ascunse), așadar este perfect normal ca listele complete să conțină doar unele dintre speciile care sunt observate în mod regulat într-un anumit loc și interval de timp. Listele complete necesită de obicei mai multă atenție decât observațiile ocazionale, dar investind doar puțin mai mult efort, oferi o valoare mult mai mare datelor tale. Așa că, fă-o pur și simplu!

Alătură-te nouă!

Alătură-te unei provocări regionale pe 10–11 mai în întreaga regiune a Europei de Sud-Est și urmărește în timp real cum observațiile tale contribuie la cantitatea de date colectate și la actualizarea graficelor de fenologie ale speciilor pe SEELists.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!