Binoclu și carnet de notițe. Colegii noștri nu plecau pe teren fără a avea la ei un binoclu și un carnețel, pentru a putea nota toate observațiile lor legate de păsări. Până în 2016, nu mai puțin de jumătate de milion de date se aflau în aceste carnete și în diferite baze de date mici, offline. Acesta a fost anul în care a luat naștere decizia de a dezvolta o bază de date care să permită stocarea și gestionarea tuturor datelor noastre ornitologice existente.
Pentru noi a fost important ca tot ce constateam pe teren să fie publice, oferind astfel posibilitatea utilizării lor gratuite de către alți specialiști din domeniul științei, conservării naturii, educației de mediu și în alte domenii necomerciale. În al treilea rând, ne-am dorit să creăm o platformă care să permită și altora să facă același lucru cu propriile lor date. Având la bază aceste trei principii, a luat naștere OpenBirdMaps (OBM).
„Un vis foarte vechi al nostru a devenit realitate atunci când am reușit să creăm o bază de date online în care oricine poate încărca date, folosind o aplicație gratuită ce poate fi descărcată pe telefon, și în care aceste date sunt stocate și devin accesibile tuturor celor care doresc să le folosească în scopuri de conservare a naturii. O astfel de bază de date părea de neconceput la începutul anilor 1990, când s-a înființat asociația. Pe atunci, datele de acest tip erau împrăștiate în nenumărate carnețele, ascunse prin sertarele birourilor, iar cele mai multe dintre ele nu au fost niciodată folosite. Este un sentiment plăcut să știm că acum fiecare observație poate fi valorificată; îi încurajez pe toți să profite de această oportunitate.” – a spus Papp Tamás, directorul executiv al Grupului Milvus.
Un an mai târziu, OpenBirdMaps a aderat la EuroBirdPortal, a cărui scop principal este de a prezenta pe nivel european distribuția speciilor și variația temporală (sezonală, anuală) a distribuției, pe baza unor date colectate, în primul rând, de la observatori voluntari. Totodată am dezvoltat baza de date, astfel încât a devenit posibilă atașarea de fotografii, înregistrări audio sau alte tipuri de fișiere.
Până la sfârșitul anului 2018, numărul datelor încărcate a ajuns la 700.000, în timp ce numărul utilizatorilor care încărcau date în mod regulat a continuat să crească. A reprezentat un reper major în viața bazei de date faptul că a fost realizată o aplicație Android, cu ajutorul căreia am renunțat definitiv la caietele de teren. Totodată, în acest an a fost lansată și baza de date pentru mamifere OpenMammalMaps, inițial doar pentru uz intern.
Software-ul bazei de date a fost dezvoltat în mod continuu, deoarece ne-am dorit să fie ușor de utilizat pentru toți ornitologii amatori. În 2019, de exemplu, baza de date a fost extinsă cu un modul care deservește programele de monitorizare a cuiburilor și a devenit posibilă solicitarea unităților de eșantion. Tot în acest an am lansat baza de date pentru reptile și amfibieni, OpenHerpMaps.
În 2020, OpenBirdMaps a atins un nou reper important: în toamna acestui an am ajuns la un milion de date încărcate. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără colaborarea cu Universitatea din Debrecen (Ungaria)
Din 2021, aplicația a devenit disponibilă și pentru utilizatorii de telefoane mobile cu sistem de operare iOS.
Pentru că există întotdeauna loc de îmbunătățire, în 2022 am continuat să dezvoltăm atât aplicația,care s-a îmbogățit cu noi funcții, cât și pagina web, care a primit o nouă față și a oferit posibilitatea utilizatorilor să vizualizeze mai multe statistici.
În data de 15 septembrie 2025, cu ocazia aniversării zilei de naștere a lui Petru Bănărescu, o personalitate marcantă a ihtiologiei din România, am deschis pentru publicul larg baza noastră de date OpenFishMaps.
În acest an, baza de date OBM sărbătorește 10 ani de existență și conține deja peste 2.350.000 de date, aparținând a 407 de specii din 21 de țări de la 588 de membri. Sunt utilizatori care o folosesc încă de la început.
Fiecare dată contează! De aceea te încurajăm și pe tine să te alături acestei comunități și să colectezi date, pentru a putea obține o imagine cât mai clară asupra situației păsărilor sălbatice din România.
Înregistrarea în OpenBirdMaps este gratuită și deschisă, însă posibilă doar pe bază de invitație din partea unui utilizator existent. Dacă nu cunoști încă pe nimeni din comunitate, te rugăm să ne contactezi la adresa openbirdmaps@milvus.ro – administratorii vor fi bucuroși să te ajute!
Aplicația gratuită poate fi descărcată din Google Play și este disponibilă în limbile română, maghiară și engleză.
Aici puteți viziona un scurt film de prezentare despre aceasta.












În anul 2010 Asociația „Grupul Milvusˮ a început montarea primelor cuiburi artificiale pentru minuniță (Aegolius funereus) în M-ții Călimani. În cursul ultimilor ani am continuat această activitate amplasând alte zeci de cuiburi și în alte zone: M-ții Gurghiului, Depresiunea Giurgeului și M-ții Ciucului.
Scorburile artificiale sunt controlate cu regularitate în fiecare an pentru a afla rata de ocupare și succesul de cuibărit.