Trei pui de berze au pierit din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

Post published:iulie 2, 2012
Post category:Știri
Post comments:4 Comentarii

Pe 27 iunie 2012 membrii Grupului Milvus au făcut o deplasare ca urmare a solicitării primite de la primarul comunei Suplac. În satul Idrifaia (comuna Suplac) localnicii erau îngrijorați, deoarece berzele au dispărut de o săptămână și jumătate. De un timp oamenii care locuiesc în apropiere nu au mai văzut berzele care ocupau cuibul de la marginea satului, situat pe un suport, și nici puii care deja stăteau în picioare. Primarul a chemat un utilaj cu macara, aparținând unei firme care se ocupă cu întreținerea rețelelor electrice, și cu ajutorul acestuia am examinat motivul pentru care berzele au părăsit cuibul. Când am ajuns la cuib. am constatat cu tristețe prezența rămășițelor unui pui de barză, care a pierit în urmă cu aproximativ o săptămână și jumătate. Luând în considerare stadiul trupului și condițiile meteorologice din acea perioadă, am ajuns la concluzia, că puii au murit probabil din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Un copil care a venit la fața locului ne-a confirmat aceste presupuneri, după spusele lui în urma unei furtuni, el a găsit doi pui de barză morți sub stâlp. Cele două berze adulte la început s-au întors la cuib, iar după câteva zile au început să construiască un nou cuib, puțin mai departe, pe un alt stâlp.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

This Post Has 4 Comments

Tundik Betty iulie 24, 2012 Răspunde

Buna!

Am vazut de cateva zile, o barza moarta in cuibul din Dumbravioara, primul cuib, dinspre targu mures, chiar dupa pod pe partea dreapta, dar dinspre targu mures nu se vede, se vede mai bine dinspre reghin…Pana acum nu stiam sigur ce este, dar am oprit cu masina si am vazut clar ca este o barza….si se pare ca e moarta…:(

Va rog frumos sa va uitati la acel cuib….

Cu stima si multumiri
1. zsani iulie 26, 2012 Răspunde
  
  Kedves Betty, igen többen megjegyezték már és közülünk többen látták már, sajnos az a gólyafióka el van pusztulva. Sajnos ez időnként megtörténik…
  1. Szilárd august 22, 2012 Răspunde
    
    Bună ziua,
    
    În luna iulie, împreună cu colegul meu Kósa Ferenc (coordonatorul programelor cu barza albă din România) am efectuat inelări la toate cuiburile din Dumbrăvioare.
    În cuibul în discuție am găsit un singur pui, de talie mică, slab dezvoltat, mult mai înapoiat în vârstă decât majoritatea puilor din sat. Unul dintre picioarele lui a fost atrofizat aproape complet iar celălalt de asemenea afectat de o sârmă care era înfășurat în jurul picioarelui și care strângea. Puiul practic nu se putea mișca. Am eliberat piciorul și am lăsat puiul în cuib, neinelat.
    Probabil din cauza septicemiei el a decedat la 2 zile după ce am plecat. Am fost și noi anunțați de către mai multe persoane, însă neavând posibilitatea de a procura un camion cu macara, nu am putut lua jos puiul mort.
    Astfel de cazuri se întâmplă din păcate sporadic, și sunt datorate sârmelor, frânghiilor sau cârpelor aduse în cuib de către păsările adulte. Acestea se încorporează în cuib și se agață deseori de piciorul puilor. Astfel se întâmplă cazuri întâlnite și în cazul de față.
    
    Szilárd
    1. Brigita aprilie 9, 2023 Răspunde
      
      … ora 05.30 … Chiar daca se implinesc 11 ani de atunci, cazul poate fi de actualitate… am o nelamurire si intrebare, in acelasi timp, si anume, … daca tot ati ajuns la pui si i-ati eliberat piciorusul, DE CE NU L-ATI LUAT, DE CE NU L-ATI SALVAT, DE CE L-ATI LASAT IN CONTINUARE SINGUR, RANIT, IN SUFERINTA, NEAJUTORAT, FARA HRANA, APA, ETC. ????? … DE CE ? … Ce motiv e acela ca n-ati avut camion, etc.? … DE CE NU L-ATI LUAT ATUNCI CAND ATI AJUNS LA EL ? … DE CE ? …

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!