Tabără de inelare cu ochi de ambasador

Post published:august 19, 2020
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

„Ca persoană care lucrează în domeniul sănătății, conservarea naturii este departe de mine, dar ca om, fauna sălbatică, natura din jurul nostru și protejarea naturii mă interesează foarte mult”.-Szeréna Magyari

Tabăra de inelare de pe malul Mării Negre este în plină desfășurare. De la săptămână la săptămână, mai mulți voluntari pot afla despre viața ornitologică, despre păsări și nu în ultimul rând, despre schimbările climatice. Iată cum raportează ambasadorii noștri experiențele lor:

Cea de-a doua săptămână a Taberei de inelare de pe aria strict protejată Grindul Chituc a fost plină de evenimente. Chiar dacă am fost doar la începutul sezonului, s-a înregistrat deja o mișcare a păsărilor, dovadă cele aprox. 440 de păsări inelate. De asemenea, am încercat să petrecem productiv orele cele mai calde ale zilei, cu repararea plaselor, construcția unui pod peste canal pentru accesarea plaselor ornitologice plasate în stuf și pentru a asigura starea bună a echipamentului. Pe lângă muncă, am acordat atenție și dezvoltării profesionale. – Gergő Nagy

În tabără, am aflat că Grupul Milvus s-a alăturat proiectului „Game on! Don’t let climate change the game”, datorită căruia, pe lângă activitățile obișnuite de tabără, subiectul schimbărilor climatice joacă rol semnificativ. Am aflat care este misiunea și scopul acestei inițiative și cât de important este ca aceste informații să ajungă la un număr cât mai mare de oameni. – Szeréna Magyari

Am putut participa la un workshop condus de ornitologul Tamás Papp, tema principală fiind schimbările climatice. Am aflat despre impactul potențial al schimbărilor climatice asupra vieții zilnice și a migrației păsărilor și, nu în ultimul rând, asupra vieții noastre de zi cu zi. Am avut o discuție cu privire la modalitățile prin care am putea reduce ritmul schimbărilor climatice. Drept urmare, poziția noastră comună a fost aceea că unul dintre pașii importanți ar fi reducerea utilizării combustibililor fosili, precum și o tranziție treptată către surse regenerabile de energie, precum energia furnizată de fermele eoliene, parcurile solare și hidrocentrale. Desigur, am subliniat că nu este posibil să trecem la „energie verde” dintr-o dată, ar fi importantă promovarea treptată a „energiei verzi”. Aceste discuții au avut loc în fiecare zi, chiar dacă numai sub forma unor câteva idei pentru cafeaua de după-amiază – unde ar merita construirea unui parc solar, care sunt avantajele și dezavantajele unui parc eolian, oare este energia furnizată de hidrocentrale într-adevăr „verde” sau nu, care este impactul cauzat de fabricarea bateriilor, cum a evoluat stocarea de energie în ultimii 5-10 ani și care este tendința viitorului. De asemenea, am asigurat funcționarea taberei prin utilizarea energiei regenerabile. Funcționarea, rotirea și curățarea celor 6 panouri solare instalate în săptămâna precedentă au furnizat cantitatea potrivită de energie electrică pentru buna funcționare a taberei și au satisfăcut nevoile energetice a 16 persoane. De asemenea, am reușit să deducem că există o soluție în parte în energia regenerabilă pentru a evita o catastrofă climatică, ca și cum nu ne-ar bate la ușă. Cu toții am fost de acord cu privire la importanța comunicării și a conștientizării oriunde mergem. – Gergő Nagy

M-am bucurat că fiu parte a unui grup de tineri conștienți de impactul activităților zilnice asupra schimbărilor climatice și este foarte important pentru noi să înțelegem cât de esențial este să trăim într-un mod conștient, pentru a proteja mediul și pentru un viitor mai durabil. – Szeréna Magyari

Foto: Magyari Szeréna, Lőrincz Csanád Endre, Papp Judith

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!