Rezultatele Monitorizării pescărelului negru – 2024

În fiecare an, în perioada 20-25 ianuarie numărăm pescăreii negri, care în perioada iernii se retrag pe râurile mai mari. Dacă inițial programul se desfășura doar pe râul Mureș, începând din 2020 am extins monitorizarea pe mai multe râuri din țară. Anul acesta, cu ajutorul celor 94 de participanți am reușit să parcurgem 9 maluri de râu și am numărat 283 de pescărei negri. 

Am lansat invitații pentru cei care doreau să participe la traseele de-a lungul râului Mureș și Crișul Repede. Din fericire, mulți iubitori de natură au fost dornici să numere pescăreii alături de noi. 

Echipa de voluntari care a parcurs malul Crișului Repede, înainte de pornire; Foto: Lőrincz Ferenc

În acest an porțiunea de 50 de km între Deda și Toplița a fost monitorizată de către 6 echipe compuse din 34 de voluntari. Și de această dată observarea speciei a fost mai dificilă din cauza nivelului de apă crescut, lipsit de porțiuni înghețate, unde se concentrează pescăreii. Cu toate acestea am reușit să numărăm multe exemplare. 

Malul râului Crișul Repede și a celor doi afluenți (Valea Iadului și Valea Drăganului) a fost parcurs de către 45 de voluntari, care au numărat pescăreii pe 12 porțiuni mai lungi sau mai scurte. Și pe aceste porțiuni, nivelul apei a fost extrem de ridicat și a acoperit pietrele mai mari care ofereau, altădată locuri de pândă pentru această specie. Vegetația deasă de-a lungul malului a făcut și mai dificilă observarea pescăreilor. Considerăm că acestea se numără printre motivele pentru care, numărul mic de exemplare observate poate nu reflectă numărul real al păsărilor. 

Spre bucuria noastră, în acest an am reușit să facem monitorizarea pescărelului negru și pe râul Olt și, desigur, ca și în anii precedenți, am numărat exemplarele și pe Jiu, Târnava Mare și râurile mai mici ale Parcul Natural Porțile de Fier, care se varsă în Dunăre. 

Puteți consulta acest tabel pentru a vedea numărul exact de exemplare numărate pe diferitele râuri. 

Pentru evaluarea datelor colectate în acest an pe râurile Mureș și Crișul Repede am folosit softul TRIM. Din păcate, din analiza datelor reiese că în ambele locații trendul este în ușoară descreștere

Suntem extrem de recunoscători tuturor celor care au participat la acest program de monitorizare și angajaților celor două parcuri naturale (Parcul Natural Porțile de Fier și Parcul Național Defileul Jiului). 

Lăsați un comentariu