Record de vânturei de seară în Bazinul Carpatic

Un număr record de vânturei de seară au fost observați cu ocazia monitorizării locurilor de înnoptare din Bazinul Carpatic. În fiecare an, în perioada de pre-migrație, experții și voluntarii fac numărători săptămânale în locurile de adunare preferate de această specie din România, Ungaria, Slovacia și Serbia. 

Monitorizarea din 18 septembrie a doborât recordul stabilit în urmă cu 10 ani (în 2014 au fost numărați în total 11 160 de indivizi în 43 de locuri), după ce în 49 de locuri de înnoptare au fost numărați 11 751 de exemplare. La următoarea monitorizare, în 25 septembrie numărul vântureilor a fost și mai mare, respectiv 14 623

În România, specialiștii și voluntarii Grupului Milvus au numărat vântureii de seară în 3 locuri de înnoptare din Crișana, respectiv 3 din Banat. Din păcate, în cazul țării noastre nu putem vorbi de cifre mari, din contră, am înregistrat aproape cel mai mic număr de indivizi din 2009. În decursul celor 7 zile de monitorizare au fost văzuți mai puțin de 6 000 de vânturei (3 019 în Crișana și 2 819 în Banat).  

Acest rezultat negativ ar putea avea mai multe explicații. Pe deoparte, numărul mic s-ar putea datora resurselor de hrană insuficiente în aceste zone, iar pe de altă parte numărul este posibil să fi fost influențat și de condițiile meteorologice nefavorabile

Poate unul dintre momentele speciale ale recensământului sincron din acest an a fost revederea de către colegii din Ungaria unui vânturel inelat în aceeași țară în urmă cu 16 ani. Conform estimărilor, în cei 16 ani acest exemplar a parcurs cel puțin 255.000 de kilometri în perioadele de pasaj, calculat de la prima sa migrație și până acum, adică o distanță care i-ar fi permis să facă înconjurul lumii de 6,5 ori. În 2021, și Grupul Milvus a reușit, să revadă un vânturel vârstnic de cel puțin 14 ani, inelat în cadrul proiectului LIFE „Conservarea vânturelului de seară în regiunea panonică 2006–2009”.

Vânturel de seară revăzut după 16 ani de când a fost inelat. Foto: Csepregi Pál

Dorim să mulțumim celor 18 voluntari care și-au sacrificat din timpul lor liber pentru a ne ajuta în monitorizarea vântureilor și succesul programului.

Lăsați un comentariu