Pui de urși orfani găsiți și luați în îngrijire

DSCF5076În data de 5 martie, Ocolul Silvic Gurghiu a contactat Asociația Vets4Wild în legătură cu doi pui de urs brun aflați în custodia instituției. Puii cu vârsta de aproximativ 2 luni (amândouă femele) au fost găsiți de către un localnic din Ibănești (județul Mureș) cu câteva zile înainte, iar dânsul a raportat imediat cazul la personalul de specialitate din cadrul Ocolului. Colegii de la Vets4Wild și de la Grupul Milvus s-au deplasat în aceeași zi la Gurghiu și au preluat animalele în custodie temporară. După o noapte petrecută la Tîrgu Mureș, dimineața următoare ursuleții au fost transportați și predați Centrului pentru Reabilitarea Urșilor Orfani (Munții Hășmaș, județul Harghita), condus de către Leonardo Bereczky. După aproximativ doi ani petrecuți în spațiul natural din cadrul Centrului – feriți de contactul cu oamenii, în schimb în compania a altor pui de urs, tot orfani – celor două femele li se va reda libertatea. Înainte de eliberarea lor, animalelor i se vor monta coliere GPS, care permit monitorizarea DSCF5074continuă a acestora.

Cu această ocazie am dori să le mulțumim încă o dată specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Gurghiu pentru ajutorul acordat!

Comentarii

  1. Sipos Zoltan zice:
    November 1st, 2019 at 19:53

    Egyetertek az elozo hozzaszolasal anyit fuznek hozza hogy ahogy nemetek megoldottak hogy az erdobe nincs medve csak vadiszno ,oz,es kissebb vadak ugy nalunk is meglehet oldani vannak rezervatumok es lehet ott etetni es elkuloniteni az emberektol es olcsobb lenne mint a sok kar es karterites kolcsege hoszu tavon.

  2. Gabi B zice:
    July 15th, 2014 at 00:10

    Sunt total de acord cu proiectele care vizeaza protejatrea oricarei specii ( animale sau plante), dar ceea ce s-a intamplat in ultimele 5 saptamani intr-o comuna de la poalele Hasmasului escaladeaza orice sentiment de compasiune pentru ursii orfani. Doua localitati au fost practic invadate de ursi si ursoaice cu pui care au atacat gospodariile localnicilor omorand sute de pasari. Ursii au drepturi, dar oamenii nu mai au dreptul de a-si vedea linistiti de gospodarii. Ceva nu se leaga in acest proiect. Asezarile omenesti sunt habitatul oamenilor, nu al ursilor. Cei care lauda asemenea proiecte fara insa a lua in considerare efectele pe termen lung, migrarea catre sursa de hrana cu care sunt obisnuiti( pasarile de curte), ar trebui sa vina sa suporte cel putin o saptamana privelistea pe care o lasa in urma lor ” ursii reabilitati”, sa stea de paza noapte de noapte pentru a-si proteja, pe cat se poate, proprietatea.
    Ideea ca oamenii vor fi despagubiti de catre stat peste 2-3 sau chiar 4 ani nu mi se pare corecta. Cei care se implica in asemenea actiuni ar trebui sa-si asume si sa suporte si despagubirile materiale. Socul psihic suportat de sute de oameni la vederea masacrului nu poate si evaluat.

Lăsați un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fii publicată.Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.