Provocarea lunii, de la OpenBirdMaps

Post published:martie 1, 2021
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

3,2,1, start! Începând de astăzi te invităm să aloci cel puțin câteva minute pe zi pentru observarea păsărilor – unele dintre cele mai fascinante specii din lumea animală.

Invitația noastră

Înregistrează cel puțin 30 de observații ale speciilor de păsări în minim 15 din cele 31 de zile ale lunii martie și încarcă-le în baza de date OpenBirdMaps (OBM)!

Nu ești hotărât? Iată câteva motive pentru care provocarea noastră ar putea să-ți placă:

îți oferi câteva minute de deconectare și relaxare și lași problemele cotidiene deoparte, îndreptându-ți atenția către natură;
afli lucruri interesante despre speciile de păsări, observându-le comportamentul;
cunoști speciile de păsări din cartierul tău, din curtea ta sau din zonele tale naturale preferate;
înveți să recunoști specii noi. Determinatorul nostru de păsări vine în sprijinul celor care își doresc să exerseze recunoașterea speciilor. Informații despre acest instrument găsești aici.
contribui la cercetarea și conservarea speciilor de păsări din România încărcând observațiile tale în baza de date OpenBirdMaps – parte din inițiativa de citizen science OpenNatureMaps;

Și nu în ultimul rând, dacă norocul ține cu tine, poți câștiga, prin tragere la sorți, un premiu simbolic: un voucher în valoare de 100 lei la magazinul Mormota. Câștigătorul va fi stabilit în data de 2 aprilie.

Ești încă pe gânduri? Iată câteva lămuriri posibil utile:

Unde pot face observațiile?

Poți alege orice loc pentru a observa speciile de păsări: de la balconul apartamentului tău, parcul din cartier sau terasa preferată, la zona verde din afara orașului, traseul tău favorit de plimbare etc. Poți face observațiile în fiecare zi din același loc sau poți alege în fiecare zi un loc nou. Lasă curiozitatea să te îndrume!

Trebuie să înregistrez 30 de specii diferite în fiecare zi?

O observație înseamnă înregistrarea numărului de indivizi dintr-o specie (număr cuprins între 1 și 999 999), observați la un moment dat, într-un loc anume. În funcție de cât timp poți să aloci acestor observații, de diversitatea speciilor prezente în zona pe care o explorezi și de capacitatea ta de a le recunoaște, poți observa un număr variabil de specii. Poți căuta activ, în fiecare zi, un număr cât mai mare de specii sau poți să te axezi pe 2-3 specii cunoscute, pe care le poți identifica cu exactitate și a căror prezență să o explorezi în locuri diferite. Indiferent de numărul de specii observate într-o zi, asigură-te că nu înregistrezi în mod repetat, în aceeași zi, prezența acelorași indivizi, din aceeași specie, în același loc. Utilizarea unui binoclu îți va fi extrem de utilă în identificarea corectă a speciilor.

Cum înregistrez observațiile în baza de date OpenBirdMaps?

Dacă ești posesoarea/ posesorul unui smartphone, modul cel mai simplu de înregistrare a observațiilor este folosirea aplicației OpenBioMaps. Aici găsești detalii despre ea. Pentru a o folosi este necesară înregistrarea ta ca utilizator al bazei de date. Trimite-ne adresa ta de email și te vom asista în crearea unui nou cont OBM. Dacă nu dispui de această aplicație sau întâmpini dificultăți, contactează-ne.

Dacă ai întrebări sau pentru înregistrarea în OBM scrie-ne pe pagina Facebook OpenBirdMaps sau adresează-te colegilor noștri: Alina Ioniță alina.ionita@milvus.ro sau Szabó D. Zoltán zoltan.d.szabo@milvus.ro.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!