CitellusLIFE

Foto: Mátyás Fejér-Király

Asigurarea menținerii unei populații viabile de popândău în regiunea Panonică – CitellusLIFE – 101202727

Mamiferele mici de stepă, asociate cu pajiști, se numără printre animalele cele mai amenințate cu dispariția din Europa. După un declin accentuat al populațiilor lor în secolul al XX-lea, dezvoltarea economică rapidă și extinderea agriculturii la scară largă le fac supraviețuirea și mai dificilă.

Un astfel de animal tipic este popândăului european (Spermophilus citellus), ale cărei habitate cu iarbă scundă sunt amenințate de intervenția umană (construcții, instalarea de parcuri solare, aratul pajiștilor, dezvoltarea rețelei de drumuri), lipsa unei gestionări adecvate a terenurilor (abandonarea pășunilor), alte procese naturale (invazia tufărișurilor, răspândirea speciilor invazive) și efectele adverse ale schimbărilor climatice.

Suprafața pajiștilor cu popândău a scăzut rapid de la mijlocul secolului trecut, și populațiile au devenit mai izolate. În ciuda tuturor eforturilor anterioare de conservare (de exemplu proiectul RAPTORSPREYLIFE – https://sakerlife3.mme.hu/ro/content/proiectul), populația globală al popândăului european este încă în declin. Totodată, populațiile sale din regiunea Panonică, și în special din Ungaria și vestul României pot fi esențiale pentru supraviețuirea speciei în Europa Centrală.

Ca urmare a problemelor de mai sus, a fost lansat un proiect de șapte ani sub coordonarea Institutului Herman Ottó din Ungaria, la care participă 11 organizații de specialitate (printre care și Grupul Milvus), având ca scop conservarea popândăului din regiunea Panonică. Obiectivul principal al proiectului este asigurarea supraviețuirii celor trei linii genetice distincte de popândău din regiunea Panonică, cu ajutorul extinderii unei rețele de conservare, creată prin coordonarea eforturilor locale.

Grupul Milvus, în calitate de partener în proiect, intenționează să implementeze, printre altele, următoarele activități:

- studiul cuprinzător al habitatelor de popândău
- estimarea mărimii populațiilor de popândău
- evaluarea stării de sănătate a coloniilor de popândău
- identificarea și cartarea amenințărilor
- relocarea indivizilor de popândău din populațiile periclitate
- consolidarea populațiilor existente prin introducerea indivizilor din alte colonii

Informații despre proiect

Titlul proiectului: Asigurarea menținerii unor populații viabile de popândău european în regiunea panonică

Numărul proiectului: CitellusLIFE – 101202727

Perioada de implementare a proiectului: 01.12.2025 – 28.02.2033 (87 de luni)

Parteneri:
Beneficiar principal:
Institutul Herman Ottó Nonprofit Ltd.
Organizații partenere:
Fundația Budapest Zoo (HU)
Parcul de Animale Sălbatice Budakeszi (HU)
Societatea Mamalogică Bükk (HU)
Direcția Parcului Național Bükk (HU)
Universitatea din Debrecen (HU)
Direcția Parcului Național Duna-Ipoly (HU)
Rețeaua Maghiară de Cercetare Centrul de Cercetare Ecologică (HU)
Direcția Parcului Național Fertő-Hanság (HU)
Direcția Parcului Național Hortobágy (HU)
Direcția Parcului Național Kiskunság (HU)
Asociația Grupul Milvus (RO)

Bugetul proiectului: 9 791 425,16 € (din care Grupul Milvus: 540 838,73 €)
Finanțare din partea Uniunii Europene: 7 343 568,85 € (din care Grupul Milvus: 405 629,05 €)

Informații detaliate și actualizate vor fi disponibile în curând pe site-ul proiectului (în curs de dezvoltare). Despre activitățile desfășurate de Grupul Milvus în cadrul proiectului vom oferi constant informații și pe paginile noastre de comunicare: pe rețelele sociale (https://www.facebook.com/MilvusGroup) și pe site-ul nostru (www.milvus.ro).

Urmăriți platformele noastre de comunicare și sprijiniți, alături de noi, protecția popândăilor!

Activități anterioare pentru conservarea speciei aici.

Implementarea proiectului „CitellusLIFE” a fost sprijinită de Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Teritoriale (Ungaria).

Citește mai mult:

Program de conservare de șapte ani pentru protecția popândăului european

La sfârșitul anului trecut a debutat proiectul CitellusLIFE, care are...

Citește mai mult

martie 5, 2026

Popândăi, capturați și relocați

Numărul exemplarelor relocate în situri Natura 2000 în anul 2018...

Citește mai mult

martie 6, 2019

O verigă lipsă și …haos

Hârciogii, popândăii și alte mamifere mici sunt parte a unor...

Citește mai mult

ianuarie 28, 2019

Pajiști cu înaltă valoare naturală compromise aproape total!

Aratul și discuitul terenurilor agricole din zonele cu regim special...

Citește mai mult

ianuarie 19, 2016

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!