Plantare de puieți pentru dumbrăveancă

În anii trecuți, în cadrul derulării proiectului „Conservarea dumbrăvencei în Bazinul Carpatic (LIFE13/NAT/HU/000081)” în Câmpia de Vest, au fost plantați un număr de peste șase mii douăsute de puieți. Ca o activitate „AfterLife”, în decursul lunii aprilie a anului curent, membrii și colaboratorii Asociației Grupul Milvus, au efectuat din nou plantări de puieți de plop cenușiu pe raza județelor Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș.

Activitățile au avut rol de replantare și de înlocuire a puieților uscați și s-au derulat în mare parte în pâlcuri cu suprafețe de 4 ari (20×20 m), aflate pe pășuni comunale și împrejmuite cu stâlpi de lemn și plasă de sârmă. În total s-au plantat un număr de 500 de puieți în 18 locații.

Plopul cenușiu are o creștere rapidă, astfel, în câțiva ani, pe ele se vor putea montate cuiburi artificiale pentru dumbrăveancă. În același timp, aceste pâlcuri de arbori au rol multifuncțional, oferind oportunități benefice atât pentru om cât și pentru păsări. Ele vor servi ca umbrar în timpul căldurilor de vară pentru turme și cireade care pasc pe pășuni, dar și loc de cuibărit pentru mai multe specii.

Menținerea pâlcurilor pe termen lung este însă practic imposibilă fără împrejmuirea plantațiilor pe o perioadă de cel puțin cinci ani după plantare. În vederea prevenirii distrugerilor intenționate este indispensabilă informarea și conștientizarea mai adecvată a fermierilor sau administratorilor de pășuni cu privire la importanța acestor pâlcuri.

Mulțumim susținătorilor noștri care sprijină acțiunile de protecție ale Asociației noastre!

Lăsați un comentariu