Numărul 8 din raportul trimestrial al Centrului de Reabilitare Milvus (iulie-septembrie 2013)

Post published:octombrie 28, 2013
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Numărul pacienților sosite la Centrul nostru de Reabilitare în perioada iulie-septembrie a fost puțin mai mare față de perioada precedentă. Cele mai multe păsări erau juvenili al speciilor care cuibăresc la noi. Aceste păsări nu au încă experiența adulților și din această cauză sunt mai expuși la pericole naturale (ex. vreme nefavorabile pentru procurarea hranei) sau antropogene (coliziuni cu mașini, sârme, garduri, clădiri, etc). Numărul persoanelor care ne-au contactat în această perioadă a fost 39.

Pe lângă cele 15 de exemplare de păsări aflate în centru la începutul perioadei (șoim dunărean-2, șorecar comun-2, vânturel roșu-6, cucuvea-3, barză albă-1 și ciuf de pădure-1), Centrul a primit în această perioadă încă 41 de pacienți, (acvilă de munte-1, șoim dunărean-1, șorecar comun-3, vânturel roșu-4, cucuvea-2, barză albă-12, barză neagră-1, ciuf de pădure-3, uliu păsărar-1, uliu porumbar-1, stârc pitic-3, ciuș-3, drepnea-1, cioară de semănătură-2, cioară grivă-1, stăncuță-1, privighetoare de zăvoi-1), astfel numărul păsărilor care au primit tratament este 56. Numărul păsărilor la care a avut loc intervenție chirurgicală a fost 8, în total 7 păsări au avut nevoie de tratament medicamentos/utilizarea bandajului, restul pacienților au avut nevoie doar de recuperare, adăpost ferit de stres. Procentul păsărilor care au decedat în Centru în această perioadă a fost 25% (14 indivizi). În total 27 de pacienți au fost eliberați cu succes, restul a rămas la sfârșitul perioadei în îngrijirea noastră. Lista păsărilor care au beneficiat de tratament în Centrul nostru de Reabilitare în perioada iulie-septembrie 2013, cât și celor care au beneficiat de consultanță prin telefon (marcate cu *) este: Lebădă de vară* (Cygnus olor) – 1 individ Barză albă (Ciconia ciconia) – 13 indivizi Barză albă* (Ciconia ciconia) – 2 indivizi Barză neagră (Ciconia nigra) – 1 individ Stârc cenușiu* (Ardea cinerea) – 1 individ Stârc pitic (Ixobrychus minutus) – 3 indivizi Acvilă de munte (Aquila chrysaetos) – 1 individ Șorecar comun (Buteo buteo) – 5 indivizi Șorecar comun* (Buteo buteo) – 1 individ Uliu păsărar (Accipiter nisus) – 1 individ Uliu porumbar (Accipiter gentilis) -1 individ Uliu porumbar* (Accipiter gentilis) -1 individ Vânturel roșu (Falco tinnunculus) – 10 indivizi Șoim dunărean (Falco cherrug) – 3 indivizi Drepnea (Apus apus) – 1 individ Ciuf de pădure (Asio otus) – 4 indivizi Ciuf de pădure* (Asio otus) – 1 individ Cucuvea (Athene noctua) – 5 indivizi Ciuș (Otus scops) – 3 indivizi Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) – 2 indivizi Cioară de semănătură* (Corvus frugilegus) – 1 individ Cioară grivă (Corvus cornix) – 1 individ Stăncuță (Corvus monedula) – 1 individ Privighetoare de zăvoi (Luscinia luscinia) – 1 individ

Menționăm faptul, că în perioada ianuarie – septembrie 2013 au intrat 89 de pacienți, ceea ce înseamnă că practic în fiecare treia zi intră o pasăre în Centrul nostru. Deși încercăm să facem față cerințelor și să oferim adăpost pentru fiecare pacient, practic nu au fost voliere goale în această perioadă. Menționăm totodată faptul, că acest centru este condusă în colaborare cu Asociația Vets4wild, asociație de medici veterinari interesați de Reabilitarea animalelor sălbatice din fauna noastră. Pentru eventualele întrebări, consultanță pe lângă adresele/numerele de telefoane de pe pagina noastră de internet puteți să apelați și la adresa www.vets4wild.ro. Pe această cale am dori să mulțumim tuturor care au apelat la ajutorul nostru, mulțumiri speciale lui dr. Borka Levente și dr. Köbölkuti Lóránd, medici veterinari din Tîrgu-Mureș și Merești, pentru intervențiile prompte și pentru ajutorul neprețuit. Mulțumiri speciale domnului Pál Lajos din localitatea Odorheiu Secuiesc pentru volierul primit în donație! În numele echipei Centrului de Reabilitare Róbert Zeitz

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!