Migrație de toamnă mai slabă pe Grindul Chituc

Post published:noiembrie 14, 2022
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Am încheiat a noua toamnă consecutivă de inelare cu mai puține păsări decât la ce ne-am fi așteptat, dar suntem foarte bucuroși că vremea ne-a permis să rămânem până în 6 noiembrie pe Grindul Chituc. În cele 103 zile de inelare am marcat cu inele ornitologice 114 specii migratoare, numărul total de păsări inelate fiind 12429. Deși am avut un influx neobișnuit de bun de pitulici cu târtiță galbenă (Phylloscopus proregulus) în toată Europa de Est, inelând 3 exemplare și observând încă un exemplar în apropierea taberei, captura speciilor abundente a fost mai slabă decât în anii anteriori.

**Fig. 1.**: Numărul de exemplare inelate din speciile cele mai abundente, comparat cu media anuală din perioada 2014-2021.

Dacă între 2014-2021 am prins în medie 1456 de muscari mici (Ficedula parva), cea mai abundentă specie a taberei, anul acesta am inelat doar 701 de exemplare (-52%). La fel și în cazul măcăleandrului (Erithacus rubecula), a cărei medii multianuale este de 1382 de exemplare, iar captura din acest an este cu 44% mai mică: 779 exemplare. Pe plan contrar, numărul de exemplare inelate de lăcar mic (Acrocephalus schoenobaenus) a depășit cu 47% media multianuală de 1138 exemplare, iar numărul de lăcari cafenii (Acrocephalus agricola) inelați a prezentat o creștere de 49%, comparativ cu media anuală de 613 exemplare (Fig. 1). Dinamica de migrație din 2022 a celor mai comune specii capturate, comparat cu media și abaterea standard a anilor anteriori, poate fi consultată pe Fig. 2.

**Fig. 2.**: Dinamica de migrație din 2022 (albastru), raportat la media ± abaterea standard din 2014-2021 (portocaliu).

Pe parcursul anului, am primit informații despre trei exemplare inelate de noi și recapturate în străinătate: o cinteză de iarnă (Fringilla montifringilla) a fost fotografiată lângă Moscova în mai, un lăcar mare (Acrocephalus arundinaceus) și un lăcar mic a fost recapturat în Israel, iar noi am recapturat un pescărel albastru (Alcedo atthis) și doi pițigoi albaștrii (Cyanistes caeruleus) inelați în Bulgaria. Pe lângă cele trei exemplare inelate de pitulice cu târtiță galbenă, menționăm ca păsări interesante un hibrid de codobatură galbenă (Motacilla flava) și codobatură cu cap galben (Motacilla citreola), un hibrid de muscar negru (Ficedula hypoleuca) și muscar gulerat (Ficedula albicollis) și un exemplar de silvie mică siberiană (Sylvia curruca blythi), subspecie rar observată în Europa (Fig 3).

**Fig. 3.**: Silvie mică siberiană (*Sylvia curruca blythi*), inelată în 23 octombrie.

În august, tabăra a găzduit opt studenți din Bulgaria, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și România care s-au alăturat taberei în calitate de inelatori și voluntari în cadrul proiectului Climate Game On. Tinerii și-au împărtășit experiențele despre efectele schimbărilor climatice asupra migrației păsărilor și au discutat despre provocările crizei energetice cu invitata noastră, Ana Otilia Nuțu, membră Expert Forum. Ulterior, studenții au vizitat Rezervația Biosferei Delta Dunării pentru un sejur de trei zile (Fig 4).

**Fig. 4.**: Discuție despre criza climatică, criza energetică și efectele acestora asupra biodiversității.

Activitatea taberei de inelare din 2022 a fost asigurată de 170 de voluntari. Tabăra a fost susținută financiar și logistic de către Jenica și Cornel Cotorogea, Lajos Pál, Cătălin Șuba, Denis Stamatescu, Erzsébet și László Böndi, Valentina și Mihai Baciu, și S.C. Softech S.R.L, cărora le suntem profund recunoscători. Mulțumim Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării pentru excelenta colaborare. Ne bucurăm că au fost alături de noi în anii precedenți, și sperăm că vor fi partenerii noștri și pe viitor.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!